Opoziția contestă la CCR Codul Penal

O sesizare la Curtea Constituțională a fost depusă, joi, de opoziție cu privire la modificările făcute la Codul Penal. PNL, USR și PMP spun că au fost atacate peste 30 de articole modificate.

"Sesizarea pe care o adresăm Curţii Constituţionale va fi înregistrată astăzi (joi – n.r.). Sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii PNL, USR şi PMP", a anunţat deputatul PNL Ioan Cupşa, membru în Comisia specială de modificare a legilor justiţiei, citat de News.ro.

Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Legea a fost adoptată cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi "împotrivă" şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile.

Totodată, președintele Klaus Iohannis  a condamnat şi el adoptarea Codului penal în Camera Deputaților și a anunțat că va contesta atât modificările la Codul penal, cât și pe cele aduse Codului de procedură penală.