NEWS ALERT: Iohannis îi respinge pe Vasilescu și Drăghici

Klaus Iohannis a anunțat că nu va semna decrete de numire pentru Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici și că motivarea refuzului său va fi făcută la mijlocul săptămânii viitoare. Ieri, șefului statului a semnat decretele de revocare din funcție a vicepremierului Paul Stănescu și ministrului Lucian Șova.

„Ieri, am semnat decretele de revocare și s-a văzut, încă o dată, că decretele mele se publică în aceeași zi. Nu am formulat încă un răspuns de refuz, pentru că asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministrul”, a declarat Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI ... O nouă lovitură pentru navetiști: S-a scumpit transportul pe ruta Pitești - Mioveni

Președintele a mai spus că există atât argumente de legalitate, cât și argumente de oportunitate pentru refuzarea propunerilor de miniștri.

„Până la mijlocul săptămânii viitoare, voi da publicităâii inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru”, a precizat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă nu se teme că PSD va sesiza din nou Curtea Constituțională, în condițiile în care există voci care spun că nu ar mai avea dreptul să refuze o a doua nominalizare pentru funcția de ministru, președintele a răspuns: „O să aibă ocazia să mai încerce o dată”.

 

Sursa: Digi24.ro