Gabriela Firea: „Dragnea controlează totul. În spatele meu este cineva”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus la Digi24 că oameni apropiați de Liviu Dragnea, președintele PSD, răspândesc știri false despre ea și familia sa.

„Nu am un conflict cu Liviu Dragnea ca persoană, ci cu modul său de a face politică. Am suportat atacuri la persoană, atacuri la familie, au pornit de la Liviu Dragnea. Sunt oameni din jurul lui care răspândesc știri false. Sunt intoxicări privind cine ar fi în spatele meu”, a spus Gabriela Firea la Jurnalul de Seară.

„Au venit cu acea invenție că eu și familia mea avem ceva împotrivă față de legea offshore și că am fi interesați de Marea Neagră. Sunt niște aberații pe care le transmite Liviu Dragnea, aseară chiar a punctat în public răspicat aceste lucruri. Am fost demonizată că aș fi împotriva legii amnistiei și am spus răspicat, nu am niciun motiv personal să fiu pentru sau împotrivă, dar voi fi pentru orice act normativ dacă este juridic perfect, consolidat, și să nu îi ducă pe cei care au aprobat în zona periculoasă cu justiția, să nu arunce țara în haos”, a spus Firea.

Firea a spus din nou că nu a primit sprijin de la Guvern pentru proiectele Capitalei.

„Revoluția în trafic a fost promisă în primul rând de Liviu Dragnea și apoi de Gabriela Firea”, a spus ea.

„În ședințe, Liviu Dragnea îmi promitea sprijinul. La fiecare întâlnire, plecam bucuroasă, lucrurile păreau că sunt bune”,  a adăugat Gabriela Firea.

Ea a povestit apoi că de la CNAIR afla că sunt dificultăți, pe care nu le consideră însă reale: „Întâi a fost minciuna cu fondurile europene, pe care am demontat-o imediat, apoi a fost gogorița cu proprietatea”.

„Avem multe proiecte, dar 'nu se dorește' politic. În spatele meu e cineva, e Liviu Dragnea. Una spune, alta face”, a spus Gabriela Firea.

În opinia sa, Liviu Dragnea controlează „totul”, pentru că oamenii aflați în diverse funcții au fost numiți cu acordul său: „Decizia politică se ia la partid, decizia guvernamentală e urmare a deciziei politice”.

Gabriela Firea spune că Liviu Dragnea vrea să o excludă din funcțiile pe care le are în PSD și că deja a „tranzacționat cu câțiva parlamentari” funcția de președinte al PSD București.


Sursa: Digi 24