Dănuț Bica: În momentul în care am devenit senator mi-am propus să continui ceea ce am făcut la Camera Deputaților

Vicepreședintele PNL Argeș, Dănuț Bica, este cel care, alături de președintele partidului, a participat la discuțiile cu colegii locali din coaliție pentru a decide cine va lua locul actualilor șefi de instituții deconcentrate din județ. Unde s-a ajuns pe această temă, dar și ce proiecte pentru Argeș și-a luat ca temă senatorul Dănuț Bica în Parlamentul României ne-a detaliat acesta în interviul de mai jos. 

 

 


 După contrele de la nivel central ivite după ce premierul a decis demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care este atmosfera în coaliție la nivel județean? 


- Pe plan județean nu am resimțit influențele acestui conflict. Am colaborat bine, colegial, și sperăm să nu se transmită și la bază efectele situației de la centru. 

 


 Acum două săptămâni, se inițiau discuții la nivel local pentru a schimba directorii de instituții deconcentrate. Ne puteți spune ce s-a decis până la acest moment? 


- A avut loc o întâlnire trei la trei cu cei de la USR Plus, la care am participat și eu alături de președintele Adrian Miuțescu și prim-vicepreședintele Marius Postelnicescu. S-au discutat chestiuni de principiu, fără să se ajungă la nominalizări, urmând să ne revedem în perioada care urmează.

 


 Și nu s-au făcut nominalizări sau o împărțire a instituțiilor?


- Doar s-a făcut o trecere în revistă a instituțiilor deconcentrate. Nu am participat la o întâlnire în care să se spună „asta o vrem noi, asta v-o lăsăm vouă”. S-a mers pe ideea de echilibru și pe faptul că este necesar să propunem oameni serioși, profesioniști, care să conducă instituțiile respective, pentru a nu repeta greșelile PSD. E prematură discuția pe nume. 

 


 Ați pornit cu un bagaj de proiecte pentru următorii 4 ani ce au în centru Argeșul. S-au schimbat prioritățile prin schimbarea camerelor Parlamentului?


- În momentul în care am devenit senator, mi-am propus să rămân la fel de implicat ca în perioada în care am fost deputat. Doresc să continui ceea ce am făcut în mandatul precedent, acesta fiind și motivul pentru care am optat să fac parte din aceleași comisii permanente ca și la Camera Deputaților: Comisia pentru afaceri europene și Comisia economică, industrii și servicii. Totodată, mi-am propus să susțin în continuare proiectele pe care le-am promovat și pentru care am militat în Camera Deputaților prin toate mijloacele procedurale pe care le are la dispoziție un parlamentar: întrebări și interpelări adresate premierului, miniștrilor și conducătorilor agențiilor și autorităților naționale, declarații politice, amendamente la buget. Printre priorități trebuie menționate, în primul rând, marile proiecte de infrastructură care sunt de interes major pentru județul Argeș: construirea autostrăzii Pitești– Sibiu, a drumului expres DX12 Pitești – Craiova și a centurii de vest a municipiului Pitești, modernizarea drumurilor naționale DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov și DN 67B Scoarța – Pitești, modernizarea liniei de cale ferată București – Pitești, reabilitarea și modernizarea DN73C Câmpulung- Curtea de Argeș–Râmnicu Vâlcea, drumul celor 3 capitale sau a DN7C Transfăgărășan, unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din lume, care în prezent este deschis circulației numai trei luni pe an. În lista obiectivelor prioritare se mai regăsesc finalizarea construcției noii Săli a Sporturilor din municipiul Pitești, reabilitarea Gării Regale din Curtea de Argeș și a sediului Biroului Vamal de Interior Argeș, declararea Pădurii Trivale drept arie protejată de interes național, închiderea depozitului de deșeuri periculoase și nepericuloase din Câmpulung, reabilitarea sistemului de irigații, implementarea programului național de regenerare a pădurilor etc. Trebuie menționat că realizarea lucrărilor la majoritatea acestor investiții a fost deblocată sau demarată de guvernele PNL din perioada 2019-2021, inclusiv prin asigurarea finanțărilor necesare. Pe lângă cele prezentate anterior, voi continua să adresez conducătorilor instituțiilor responsabile întrebări și interpelări pe probleme punctuale preluate de la cetățenii veniți la audiențe sau din mass-media. 

 


 Ce îi doare cel mai mult pe primarii care vă solicită sprijinul?


- Mi-am propus să îi sprijin pe primari în realizarea proiectelor din comunitățile pe care le conduc. La vizita în Argeș, ministrul Cseke le-a făcut o ofertă extrem de atractivă pentru construcția de creșe și i-a informat că în scurt timp va demara un program pentru înlocuirea parcului de microbuze școlare. În plus, și-a reafirmat sprijinul pentru finalizarea proiectelor pe PNDL1 și 2. Modernizarea drumurilor locale va face obiectul unui viitor PNDL 3.

 


 Din ce am observat, sunteți singurul parlamentar argeșean care face parte din Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO. Ce înseamnă pentru Argeș prezența dvs în cadrul acestui organism?


- La această comisie, ca și la cea economică, dețin și funcția de secretar. Am ales această comisie gândindu-mă că în județul nostru sunt mai multe obiective despre care cred că au șanse să fie incluse în listele UNESCO. Astăzi, România se regăsește cu 8 bunuri în patrimoniul material și 7 elemente în cel imaterial. Înscrierea în aceste liste, foarte restrânse la nivel mondial, este extrem de laborioasă. La nivelul județului  Argeș, consider că merită să depunem toate eforturile pentru includerea în listele UNESCO a unor obiective precum Mănăstirea și Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră sau alte câteva monumente din zona Muscel.

 


 Se pregătesc alegerile în PNL Argeș și înțeleg că sunt niște mișcări de trupe pornite de la nivel central. Cum credeți să se va derula campania electorală internă?


- PNL este un partid mare, dinamic și e normal ca mulți colegi să-și dorească să candideze. Sper ca aceste alegeri interne să se desfășoare într-un spirit de camaraderie și respect reciproc. Îmi doresc o campanie decentă, pe bază de dezbateri de programe și de idei. Am fost întotdeauna pentru discuții în interiorul partidului și nu în afara lui. De asemenea, am fost de 2 ori președinte de organizație județeană și îmi pot permite să le reamintesc celor interesați de funcții de conducere că acestea nu aduc numai onoruri și drepturi, ci și obligații și muncă intensă. Îi îndemn pe colegii mei să apeleze numai la metode colegiale, în așa fel, încât, după terminarea alegerilor, organizația argeșeană să iasă întărită, nu slăbită, și să fim o echipă mai puternică.