Bogdan Ivan: ”Piteștiul, mai rău ca în Evul Mediu sub administrația PSD”

Efectele dezastruoase ale administrației PSD din ultimii 20 de ani încep să se vadă. În timp ce piteștenii se luptă cu apele, edilii se plimbă prin țări străine pe banii contribuabilor - este afirmația lui Bogdan Ivan, liderul Pro România Argeș. ”Din cauza faptului că nu s-a investit serios și eficient în infrastructura subterană, de canalizare, infrastructură critică în orice oraș civilizat, acum, la o ploaie mai puternică suntem luați de ape la propriu.  


”Este incredibil că în anul 2018, canalizarea Piteștiului nu face față unei ploi de o oră. Piteștiul arată, cu fiecare an care trece, din ce în ce mai rău, iar imaginea de ansamblu cu care rămânem este, mai degrabă, a unei comune primitive, unde nimeni nu a investit niciodată eficient, acolo unde este cu adevărat nevoie: străzi surpate, nămol pe marginea drumurilor, gunoaie luate de apă, scări de bloc și case inundate, piteșteni revoltați pe bună dreptate. În timp ce Piteștiul se îneca din cauza incompetenței și administrației PSD, primarul Cornel Ionică se plimba prin Canada. A ieșit vreun conducător al Primăriei măcar să vorbească cu piteștenii, să încerce să găsească soluții, să coordoneze lucrările de decolmatere? L-a văzut cineva pe viceprimarul Laurențiu Zidaru, de exemplu? Nu! Edilii Piteștiului au dispăut la prima ploaie căzută peste oraș.”, precizează Bogdan Ivan. 


Liderul Pro Romnia Argeș adaugă că ”Dintr-un oraș al florilor, cu care ne mândream, Piteștiul a ajuns un oraș care se degradează pe zi ce trece. În Pitești nici nu ne mai dăm seama ce înseamnă să trăim în civilizație din cauza situației actuale. De ani de zile, municipalitatea investește în concerte și fântâni cântătoare și noi am ajuns să fim luați de ape. Asta este capacitatea administrației PSD.”


 Bogdan Ivan le transmite piteștenilor că a venit momentul să se implice mai mult: ”Singura soluție pentru ca Piteștiul să nu fie de-a dreptul distrus din cauza celor care îl conduc este ca noi, piteștenii, să ne impunem punctul de vedere. Piteștenii trebuie să se implice, să își spună problemele cu care se confruntă și să ceară explicații pentru toate neajunsurile. Altfel nu se mai poate!”, conchide liderul Pro România Argeș.