Argentina Culcuş mai vrea o dată!

Chiar dacă până la alegerile locale din 2020 mai este peste o jumătate de an, în anumite organizaţii deja au început să se stabilească candidaţii. Una dintre cele mai interesante lupte va fi, cu siguranţă, cea pentru câştigarea fotoliului de primar al oraşului Mioveni, acolo unde, la alegerile europarlamentare, PSD a pierdut în faţa USR, ceea ce a reprezentat cu adevărat o uriaşă surpriză.

CITEȘTE ȘI... Sfâșietor! Femeie moartă în accident, bărbat rănit! Un cățel a fost găsit ...

Pentru alegerile locale, filialele partidelor au început deja să-şi facă niște calcule şi să caute candidaţi, iar dacă de la PSD mai mult ca sigur în luptă va intra actualul primar Ion Georgescu, la celelalte partide încă se caută varianta care ar putea avea şanse în faţa actualului edil. În ultima perioadă s-a tot auzit prin târg că, pentru Primăria Mioveni, PNL va intra în luptă cu Argentina Culcuş, care ar beneficia, în faţa celorlalţi liberali interesaţi de funcţie, de avantajul notorietăţii, fiind foarte cunoscută în oraş, unde a ocupat vreme de opt ani poziţia de director al Centrului Cultural. Pe de altă parte, există câteva necunoscute în această ecuaţie politică, Argentina Culcuş aşteptând semnarea unui protocol între Partidul pentru Argeş şi Muscel -  formaţiunea politică din care face la acest moment parte - şi PNL.

„Un lucru este clar: voi candida la Primăria Mioveni. Momentan, nu ştiu din partea cărui partid, pentru că aştept semnarea unui protocol între PAM şi PNL. Dacă se semnează, atunci voi candida din partea PNL”, ne-a declarat Argentina Culcuş.

Domnia sa a mai candidat şi în 2016 la Primăria Mioveni, din partea PAM, ocupând poziţia a treia după candidaţii PSD şi PNL, cu 5,02% din voturi. Acum, altele sunt însă datele problemei, după ce, la europarlamentare, PSD a pierdut pentru prima dată un scrutin la Mioveni. 

Sursa: saptamanalul ancheta