Adrian Miuțescu: “Regândirea compensării și plafonării facturilor la energie - O urgență pentru economia românească”| Sursa Ta

 

Deputatul argeșean Adrian Miuțescu, membru fondator al partidului Forța Dreptei, susține că trebuie schimbată urgent legea compensării și plafonării facturilor la energie, pentru ca și agenții economici să beneficieze de sprijin, în condițiile creșterilor accelerate ale prețurilor energiei. Adrian Miuțescu amintește că a propus un asemenea amendament la legea aflată în vigoare încă din octombrie, dar la momentul respectiv acesta a fost respins. 

 

„În octombrie anul trecut am venit cu amendamente, în  comisiile economice reunite din Camera Deputaţilor, la proiectul de lege privind aprobarea OUG 118/2021 pentru compensarea facturilor la electricitate şi gaze. Un astfel de amendament prevedea facilităţi pentru IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, ONG-uri, spitale publice, instituţii publice de învăţământ și furnizorii de servicii sociale. 

Compensarea facturilor pentru micii întreprinzători și IMM-uri ar fi însemnat pentru aceștia o gură de oxigen în această perioadă, în care prețurile la energie au explodat. Din păcate, amendamentele propuse de mine, deputatul George Ionescu și alți colegii parlamentari nu au fost acceptate. A fost o greșeală, recunoscută azi inclusiv de premierul Nicolae Ciucă, care nu poate nega impactul devastator avut de creșterile prețurilor la energie asupra multor operatori economici. Acesta a anunțat introducerea unei scheme de sprijin pentru IMM-uri din 1 aprilie. Sperăm să nu fie doar o glumă, mai ales că multe locuri de muncă au fost și vor fi pierdute între timp. De exemplu, la ALRO Slatina peste 1000 de angajați vor fi trimiși în șomaj tehnic.

Legea populistă  PSD-PNL pentru compensarea şi plafonarea preţurilor la energie nu a funcționat eficient, în forma în care a fost aprobată! Foarte mulți români nu au primit nicio compensare, sau aceasta a fost făcută în bătaie de joc, reducându-se doar câțiva lei din factura la energia electrică. În plus, în ianuarie, doar 25% dintre consumatorii casnici vor primi facturi compensate la gaze. 

Facturile românilor la energie cresc și pentru că ministrul Energiei nu a reușit să crească puterea instalată în capacitățile de producție a energiei. Ba din contră, aceasta s-a redus cu aproape 25% în ultimii doi ani, de la 24.605 MW la 18.568 MW. Fără investiții urgente și fără măsuri reale de sprijin, sectorul energetic va capota.

Noi, cei din Forța Dreptei, considerăm că Guvernul  trebuie să vină de urgență în Parlament cu soluții reale de reducere și stabilizare a prețurilor la energia electrică și gaze naturale, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru companii. Un prim pas a fost făcut azi, când premierul Nicolae Ciucă a anunțat că plafoanele nu au fost respectate și măsurile adoptate deja au fost insuficiente. Altfel, fără o regândire a plafonării și compensării facturilor, consecințele vor fi dezastruoase pentru toți românii”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu.