Poliţa RCA pe o lună - desfiinţată de anul viitor?

De la anul, poliţele RCA pentru o lună ar putea dispărea, chiar dacă au devenit extrem de populare printre şoferi. Autorităţile şi-au dat seama, după un an de când şoferii pot să achiziţioneze astfel de poliţe, că mulţi uită să le înnoiască. Au apărut şi critici. Brokerii de asigurări spun că autorităţile ar trebui să investească în informarea şoferilor înainte de a lua o măsură radicală.
Peste un milion de şoferi au încheiat anul acesta poliţă RCA pentru o singură lună. Adică, unul din patru şoferi. 

CITEȘTE ȘI ... Trafic blocat la Podul Viilor


Conform unor surse, până la finalul anului, Autoritatea de Supraveghere Financiară ar urma să propună modificarea legii astfel încât să fie eliminată posibilitatea de a cumpăra o poliţă RCA de scurtă durată. Mulți șoferi uită să și-o reînnoiască. Sau cel puţin asta este explicaţia cel mai des întâlnită. De la începutul anului, poliţiştii au dat 7.000 de amenzi. Un sfert dintre maşini circulă fără asigurare, spune Consiliul Concurenţei, iar fondul de despăgubiri scade. Până acum, oficialii ASF nu au vrut să comenteze. Specialişti din piaţă spun că ar mai exista totuşi şi alte soluţii. O solutie pt a nu se ajunge la desfiintarea politei RCA, pe o luna, ar fi ca baza de date a asiguratorilor sa fie corelata cu cea a directiei de inmatriculari, astfel incat sa fie identificati rapid soferii care circula fara polita. O alta varianta, mai buna, ar putea fi ca soferii sa fie notificati atunci cand le expira polita RCA, pentru a se evita situatia de a circula fără asigurare.

Pentru mulţi, varianta de poliţă RCA pe o lună, două sau trei reprezintă cea mai eficientă opţiune atunci când au o maşină pe care o folosesc rar.  Cel mai probabil, firmele de asigurare vor propune întoarcerea la vechea formulă: adică, să vândă doar poliţe RCA pe un an sau pe jumătate de an. De la începutul anului, cele mai multe polițe au fost încheiate pentru o perioadă de 6 luni. Pe locul 2 sunt cele pe un an. 

Sursa: observator.tv