Polițiștii argeșeni - Salvatori la înălțime

În după-amiaza de sâmbătă, lucrurile tind să fie destul de liniștite, dar nu a fost cazul și pentru polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, care au fost alertați cu privire la un bărbat de vârstă înaintată se afla atârnat în afara geamului de la apartamentul său, la etajul 3 al unui bloc din Pitești. 

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, observând pe bătrânul ce se afla doar cu partea inferioară a picioarelor pe pervazul ferestrei și restul corpului în afară, atârnând în jos, iar doi tineri încercau să îl asigure până la sosirea salvatorilor. 

Colegul nostru, Agent șef adjunct Paraschiv Marian Gheorghiță, a urcat în grabă până la apartamentul unde se afla bătrânul și a încercat să îl tragă înapoi pe fereastră, dar nu a reușit.

Între timp au sosit la fața locului și pompierii argeșeni, cu o autoscară, pe care un alt polițist, Agent șef adjunct Tintoacă Andrei Marius,  s-a urcat împreună cu un lucrător ISU Argeș. 
Astfel s-a reușit preluarea bătrânului în nacelă și coborârea sa în siguranță.

Bătrânul de 88 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații, fiind în afara oricărui pericol.