Polițist local, erou național

Polițistul local din Pitești care a salvat de la moarte doi oameni în doar două săptămâni a ajuns erou național. Giani Uță a fost invitat, alături de purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănoiu, în platourile România TV, la emisiunea “ROMÂNIA TE VEDE”. 

Realizatorul Ioan Korpos i-a invitat pentru a le mulțumi public pentru intervențiile în situații limită. Polițistul local a reușit să salveze un om care intenționa să se arunce de pe Spitalul Județean din Pitești, precum și un tânăr care, la fel, amenința că își va pune capăt zilelor în același mod, de pe o schelă. Ambele incidente nu au avut o finalitate tragică doar datorită intervenției și spiritului de negociator ale polițistului Giani Uță, care spune ca nu a făcut ceva special, ci a intervenit ca polițist local și ca om.

Și administrația locală de la Pitești, în subordinea căreia se află Poliția Locală, a apreciat pozitiv activitatea polițistului. Deocamdată în nicio structură a Poliției Locale din țară nu există un departament specializat în negocieri la astfel de intervenții.