Pod nou pentru locuitorii unui sat din Albeştii de Argeş

Datorită rectificării bugetare, comuna Albeștii de Argeș urmează să primească peste 500 de mii de lei de la Ministerul Finanțelor, bani ce vor fi alocați, în primul rând, pentru construirea unui pod ce va face legătura între satul Dârmănești și restul localității. Astfel, cele 90 de familii care locuiesc acolo vor avea și altă cale de acces în afară de vad, spune Gabriel Popa, edilul comunei. Acesta mai spune că un pod este imperios necesar, având în vedere că oamenii sunt izolați în cazul inundațiilor, când nu pot trece apa. Cu atât mai grav este că nici măcar utilajele de intervenție nu au pe unde trece dacă apa este mare. Pentru a diminua costurile, primarul spune că va amenaja podul în regie proprie cu cei ce beneficiază de ajutor social, astfel că doar achiziționarea materialelor va face obiectul costurilor.

Pe de altă parte, tot din acei bani se va moderniza infrastructura rutieră din zonă, multe tronsoane de drum necesitând intervenții de pietruire și reabilitare după fiecare ploaie. Șeful executivului spune că se va alege porțiunea ce necesită cele mai multe costuri periodic și, chiar dacă nu se poate moderniza mai mult de aproximativ 1 km, este un pas înainte. De asemenea, locuitorii satului Dobroțu au motive de bucurie. Se fac probe la alimentarea cu apă, o investiție recent realizată, astfel că cele 1000 de persoane din acest sat vor avea în cel mai scurt timp parte de una dintre cele mai importante utilități.