PNL Argeș : ”Astăzi a început cea mai importantă campanie electorală din ultimii 30 de ani!”

Pe pagina de socializare a PNL Argeș, reprezentanții partidului au postat astăzi un mesaj în care menționează faptul că astăzi, 6 noiembrie, a început cea mai importantă campanie electorală a României din ultimii 30 de ani. 
Este subliniat și faptul că această campanie este extrem de importantă și pentru județul Argeș, deoarece toate planurile făcute în legătură cu dezvoltarea acestei zone pot deveni realitate.

Mesajul integral este următorul: 

”Astăzi a început cea mai importantă campanie electorală a României – În consecință și a județului Argeș din ultimii 30 de ani!

Toate speranțele noastre și toate planurile pe care ni le-am făcut în legătură cu dezvoltarea acestei zone pot deveni realitate. Avem acest crez nu doar ca liberali, ci și ca oameni care, zi de zi, trăiesc în acest județ.

Să mai spunem o dată că Argeșul este locul de întemeiere a Țării Românești. Avem motive să fim mândri de asta!

Să ne amintim de asemenea că, în Argeș, sunt înmormântați toți Regii României, iar primul nostru rege, Carol I, a fost adus în țară de un mare lider liberal, Ion C. Brătianu. Cea mai bună parte a istoriei naționale este aici!

- Argeșul merită mai mult!
- Argeșul trebuie dezvoltat!

Trebuie doar să înțelegem că votul este prima cărămidă pe care o așezăm la temelia unui viitor mai bun. Și să fim conștienți că puterea politică de până acum ne-a condamnat la stagnare.

Da, sunt vremuri dificile.

Numărul mare de infectări cu coronavirus impune o serie de restricții.
Preșdintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au dispus protecția populației, prin măsuri clare de limitare a împrăștierii coronavirusului și, totodată, gândite în așa fel încât să evităm un blocaj socio-economic.

Alegerile vor putea avea, astfel, loc la data de 6 decembrie având populația României protejată, iar rigorile democrației respectate!
Nu vrem să ne închipuim eșecul uriaș pe care l-ar fi trăit România cu un PSD iresponsabil la guvernare! Înseși numele ”Dragnea” sau ”Dăncilă” par desprinse dintr-o altă epocă, una cenușie.

În această primă zi a campaniei electorale, vă invităm pe d-voastră, cetățenii județului Argeș, să susțineți proiectele de dezvoltare pe care vi le propunem, să analizați oferta PNL, să acceptați să stați de vorbă cu noi când ne vom întâlni în localitățile dumneavoastră și, peste o lună, să votați pentru viitor!

În același timp, vă mai rugăm să respectați regulile sanitare! Totul este posibil dacă rămânem, împreună, sănătoși!”

 

Realizat de SC MB Agency Complete SRL, la comanda Partidul National Liberal - Filiala  Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200025