Se schimbă vremea! Temperaturile vor crește extrem de mult

Vremea de luni din 1 octombrie a fost ploiasă și friguroasă.  Din fericire, prognoza meteo anunță că vremea se va schimba, iar temperaturile vor crește din nou.

Primele zile ale lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare pe teritoriul țării noastre, în prima parte a intervalului cerul urmând să fie mai mult noros în jumătatea estică, aici fiind așteptate ploi temporare. Cu toate că nebulozitatea va fi relativ ridicată la nivel național, temperaturile nu vor scădea foarte mult și se vor încadra în general în normele climatologice ale perioadei. A două parte a intervalului va fi dominată de un regim anticiclonic, ceea ce va rezultă într-o vreme caldă pentru prima decadă a lunii octombrie, de asemenea și cerul urmând să se degajeze de nori în cea mai mare parte a teritoriului. 

În cursul nopţii va mai ploua în sud-est, dar de mâine, averse şi descărcări electrice vor apărea în vest, nord şi centru. Joi dimineaţă, pe creste, in masivele nordice, pot apărea ninsori sau lapoviţă şi vântul va fi intens. Vineri, vremea va deveni frumoasă peste tot şi doar vântul va mai crea unele probleme în sud-vest. În ceea ce priveşte temperaturile, acestea vor fi ridicate mâine şi poimâine în regiunile sudice, apoi nu vor mai depăşi valorile normale.