Pitești și mediul de afaceri: Parteneriat - Un beneficiu comun!

Reprezentanții mediului de afaceri local au răspuns invitației executivului Primăriei Municipiului Pitești, astăzi, 2 februarie 2021, când a avut loc, în Sala de Consiliu a Primăriei Pitești, prima întâlnire organizată de către administrația locală în vederea inițierii unui parteneriat solid cu mediul de afaceri, prin cunoașterea priorităților reciproce și prin conlucrare în adoptarea unor strategii care pot genera progres în Pitești.

CITEȘTE ȘI ... Impact între o cisternă și 2 autoutilitare

Astfel, participanții la această întâlnire informală au fost reprezentanți ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, ai Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș, reprezentanți ai confederației patronale UGIR și ai Patronatului IMM Argeș, precum și reprezentanți ai companiilor multinaționale Automobile Dacia și Leoni. 

CITEȘTE ȘI ... Primele doze de vaccin de la Moderna se distribuie mâine în țară!

În deschidere, Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, și-a exprimat dorința de a colabora transparent și constant cu mediul de afaceri local pentru coagularea unui nucleu de bune practici în folosul comunității. A vorbit, de asemenea, despre proiectele aflate în desfășurare sau care urmează a fi inițiate, conform programului pe care și l-a asumat pentru bunul mers al orașului. Au fost discutate oportunitățile de investiții și de dezvoltare în beneficiul comun: zona de agrement Lunca Argeșului II și III, parcul industrial Pitești, adaptarea PUG-ului în funcție de proiecții, infrastructură, alte priorități urgente, pe termen mediu sau lung.

CITEȘTE ȘI  ... (video) 30 de oameni, în stradă. Incendiu la un autobuz

Din partea mediului de afaceri, au luat cuvântul președintele CCIA Argeș, George Caval, președintele AOA Argeș, Dan Ionescu, reprezentantul Consiliului Național al IMM-urilor, Ion Glișcă, reprezentantul UGIR, Alex Șerban, precum și alți oameni de afaceri, care au punctat importanța acestui demers al municipalității, o premieră în interacțiunea dintre administrația locală și mediul privat, salutând inițiativa echipei decizionale a administrației locale de a reuni la masa discuțiilor, pentru prima dată, atât reprezentanți ai patronatelor, cât și ai multinaționalelor. 

CITEȘTE ȘI  ... Mamă și fiu - reținuți pentru violare de domiciliu și complicitate la șantaj. Soțul - sub control judiciar

Au fost aduse în discuție interesele comune pentru dezvoltarea comunității locale, de la sport la cultură și educație, precum și  implicarea mediului de business în susținerea financiară a acestor tipuri de activități. Prim-vicepreședintele CCIA Argeș, Gheorghe Badea, a accentuat importanța prezenței Piteștiului între cele 16 orașe care au o echipă de fotbal în prima ligă și a oferit și o primă concretizare a angajamentului de a susține financiar sportul argeșean, prin intermediul unei sponsorizări din partea GIC Nosad Metal.

CITEȘTE ȘI ... Redeschiderea scolii - decizie luată la Cotroceni!

A fost stabilit un program de întâlniri lunare între administrație și mediul privat, precum și înființarea unui consiliu consultativ al mediului de afaceri, ai cărui reprezentanți vor participa la ședințele Consiliului Local Pitești. Întâlnirile viitoare vor continua discuțiile și propunerile privind interesele strategice de dezvoltare a mediului de afaceri în Pitești.