Pitești: Concert și foc de artificii în noaptea de Revelion

Ca în fiecare an, administrația locală din Pitești organizează un super concert, în noaptea de Revelion, în Piața Primăriei, eveniment la care sunt așteptați toți cei care doresc să petreacă trecerea în Noul An înconjurați de voie bună. Pe scenă va urca trupa Bere Gratis, iar la 00:00, piteștenii se vor bucura de focul de artificii.

„Tic, tac.....Tic, tac....
Anul 2020 se apropie cu pași repezi. La cumpăna dintre ani vă așteptăm în Piața Primăriei Pitești să petrecem împreună. Ne va fi alături cunoscuta trupă Bere Gratis, iar la miezul nopții va fi organizat un spectaculos foc de artificii care va marca venirea Noului An”, transmite Primăria Municipiului Pitești.