Argeșean prins de polițiști după ce a fugit cu mai multe bunuri dintr-o locuință

Polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați în această după-amiază de către o femeie de 41 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că la momentul la care s-a întors la domiciliu, o persoană necunoscută a ieșit din locuința sa cu un bagaj în mână.

Bărbatul a reușit să fugă, însă persoana vătămată a oferit semnalmente detaliate ale persoanei în cauză.

Acesta a fost identificat, în scurt timp de polițiștii de ordine publică, în zona cartierului Popa Șapcă, și condus la sediul unității de poliție pentru cercetări.

Argeșenul retinut are 36 de ani, este din Cateasca, si are antecedente penale.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul depistat ar fi sustras mai multe bunuri electronice din locuința în cauză, bunuri care au fost recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate.

Bărbatul din Argeș a fost reținut pentru 24 de ore, după administrarea probatoriului, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.