Pieţele agroalimentare rămân deschise. Mesajul Prefecturii

Joi seara a fost anunțată cea de-a 8-a Ordonanță Militară, care include noi măsuri adoptate pentru ca România să traverseze cât mai bine pandemia de COVID-19.
Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunţat că în perioada stării de urgenţă pieţele vor rămâne deschise strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.

CITEȘTE ȘI ... Ordonanța Militară 8 - informații detaliate

 

În acest context, Instituția Prefectului informează că autoritățile locale din Argeș pot amenaja, în perioada 14-18 aprilie, la cerere, spații speciale destinate producătorilor agricoli, pentru a-i ajuta pe cetățeni să-și facă aprovizionarea înaintea Sfintelor Sărbători de Paște. Legume, fructe și produse de sezon vor putea fi achiziționate în respectivele piețe, însă doar cu respectarea condițiilor impuse de ordonanțele militare privind distanțarea socială. Astfel, organizatorii vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea aglomerației.