Pește vândut fără documente legale. Ce au făcut jandarmii

40 de kilograme de pește au confiscat, sâmbătă, jandarmii argeșeni. S-a întâmplat în urma unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în Târgul Săptămânal din Bradu.

În timpul verificărilor, jandarmii au depistat un argeșean de 51 de ani din comuna Mozăceni care încerca să vândă pește fără a avea documente legale în acest sens.

Jandarmii au confiscat cantitatea de pește, iar bărbatului i s-au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte” faptă prevăzută de art. 64, lit. h din O.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

 

 

Foto: IJJ Argeș