Percheziții în Mioveni. Import suspect de izolete

Percheziții la Mioveni. Suspecți sunt o tânără de 25 de ani și un bărbat de 35 de ani ar fi adus în județ 8 camere de izolare biologică importate de la un producător din China. Cele două persoane sunt bănuite de fals, uz de fals și folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale comerciale falsificate.

Din cercetările polițiștilor, s-a stabilit că, ”în cursul lunii aprilie a.c., o societate comercială din Mioveni, administrată de o femeie de 25 de ani și un bărbat, de 35 de ani, ambii din aceeași localitate, ar fi importat opt camere de izolare biologică, despre care există suspiciuni cu privire la conformitate și modul de autorizare.
cele două persoane, o femeie de 25 de ani și un bărbat, de 35 de ani, ambii din Mioveni, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi întocmit, în fals, mai multe documente, care ar fi atestat aspecte nereale privind caracteristicile a 8 camere de izolare biologica (tip izolete),  pretins a fi importate de la un producător din China. 
Reprezentanții societății în cauză s-ar fi folosit de documente, care ar fi atestat aspecte nereale privind caracteristicile echipamentelor medicale, pentru introducerea în țară și prezentarea către mai multe instituții publice, în vederea realizării operațiunilor vamale şi a autorizării punerii lor pe piaţă.”


În urma descinderilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au fost ridicate mai multe documente și un telefon mobil. 

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.