Percheziții și în Argeș: Au fost prinși țeparii! Avansuri grosolane pentru Revelion - cabane fictive

IPJ Cluj instrumentează un dosar în care mai multe persoane au fost determinate să achite avansuri pentru închirierea unor cabane în diverse zone turistice de Revelion, fără a beneficia vreodată de serviciile plătite. Până în prezent, în acest dosar au fost arestate trei persoane, au fost făcute nouă percheziţii, inclusiv în Bucureşti, fiind identificaţi 29 de păgubiţi. 

"În cursul lunii decembrie 2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Biroul de Investigaţii Criminale au demarat din oficiu ample activităţi investigative, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, falsuri privind identitatea şi uz de fals. În fapt, cu ajutorul unor anunţuri online, bănuiţii induceau în eroare persoanele prin oferirea spre închiriere a unor cabane presupuse a fi situate în diverse zone turistice ale ţării (comuna Gilău, judeţul Cluj, comuna Horea, judeţul Alba, comuna Părăieni, judeţul Hunedoara, comuna Breaza, judeţul Prahova) solicitând sume de bani cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei, cu titlu de avans, fără ca serviciile respective să fie onorate.", anunţă IPJ Cluj.


Poliţiştii fac apel la toţi cei care au fost păgubiţi în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte, în judeţele Cluj, Alba, Hunedoara şi Prahova, să depună sesizări, existând indiciu că prejudiciul ar putea fi de peste 100.000 de lei.

"Persoanele care au fost victimele infracţiunilor cercetate în cadrul dosarului penal (persoane care au fost păgubite în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte în perioada Revelionului, în judeţele Cluj, Alba, Hunedoara şi Prahova) şi care nu au sesizat până în prezent organele de poliţie, sunt rugate să se adreseze Poliţiei municipiului Cluj-Napoca!", fac apel poliţiştii.
 

Pentru a descoperi întreaga grupare infracțională, cercetările au fost extinse, fiind efectuate mai multe percheziții domiciliare în municipiul Bucureşti, în judeţele Argeş şi Vâlcea. În urma descinderilor au fost ridicate bunuri susceptibile de a face obiectul activităţii infracţionale.

CITEȘTE ȘI ... Primarul Piteștiului, în inspecție în școli și licee!

Trei persoane au fost arestate preventiv, iar oamenii legii au descoperit până acum nu mai puțin de 29 de persoane vătămate, numărul putând să crească.