Pentru prima dată în acest an, alarmele sună la Pitești!

Pentru prima dată în acest an, alarmele vor suna la Pitești! Însă, piteștenii sunt sfătuiți să nu se panicheze, fiind vorba doar de un exercițiu.

Reamintim că în prima zi de miercuri din fiecare lună, începând cu ora 10:00, are loc exercițiul „Miercurea Alarmelor”. Astăzi, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populației civile asupra apariției pericolului.

În imagine sunt prezentate măsurile pe care trebuie să le realizeze cetățenii într-o situație reală, care impune declanșarea sistemului de alarmare a populației.

 

Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.