Pentru că a plantat 3 seminţe de marijuana, fostul avocat Achimoiu va presta muncă la Zoo

În 2016, în cadrul unei acţiuni a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, fostul avocat Valentin Achimoiu era reţinut sub acuzarea de trafic şi consum de droguri. Acesta cultivase plante de cannabis stiva, pentru consumul propriu, în curtea bunicii sale, din comuna Merişani. După patru ani de procese, s-a dat verdictul, pe care acuzatul Valentin Achimoiu l-a acceptat aşa, mărturisind că nu va mai face recurs, dorind doar pace.

CITEȘTE ȘI ... UPDATE! ACHIMOIU: Asta am crescut! O tufă amărâtă! Legalize!

„Azi, după 4 ani şi ceva, s-a încheiat dosarul 210/P/2016 al DIICOT Piteşti prin care subsemnatul eram cercetat pentru trafic de droguri şi deţinere, pentru impertinenţa de a ataca jeguri din justiţia putredă pe care am părăsit-o plângând de nervi. S-a clasat traficul, pentru că fapta n-a existat, şi mi s-a acordat obligaţia de a presta 30 de zile de muncă în folosul comunităţii pentru impertinenţa de a uda 3 seminţe de canabis. Lia Armbruster şi Manu Voicu, voi când vă duceţi la puşcărie unde vă e locul?”, a fost mesajul acestuia.

De asemenea, Achimoiu mai menţionează că procesul său a însemnat, în bani, 30.000 euro cheltuiţi din bugetul statului. Cele 30 de zile de muncă în folosul comunităţii vor fi efectuate la Grădina Zoologică Piteşti. 

CITEȘTE ȘI ... Fost avocat argeșean a solicitat DIICOT-ului să-l lase să consume marijuana!


După ce s-a început cercetarea sa în dosarul legat de cultivarea de marijuana, Valentin Achimoiu a cerut, în repetate rânduri, legalizarea creşterii acestor plante în scop terapeutic. Acesta a argumentat solicitarea sa prin faptul că el suferă de anumite afecţiuni, iar tratamentele clasice îi fac mai mult rău.

„Sunt consumator de canabis atât în scop medicinal, cât şi în scop recreaţional, din anul 2007-2008. Sunt diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară sau sindrom depresivo-maniacal din 2006, având mai multe internări în clinici de psihiatrie. Subliniez că nu am mai fost internat de peste 2 ani, în ultimii 2 ani neurmând tratament psihiatric. Subliniez că acesta este ineficient, depresiile de care sufăr fiind îngrozitoare, mergând până la lipsa totală de motivaţie pentru a fi. Am încercat în repetate rânduri sa apelez la medicaţie și consiliere de specialitate, eforturile nefiind încununate de succes. Medicamentele administrate au o mulţime de efecte adverse, schimbând radical şi nefast starea pacientilor, putând duce la deces. (...) Pe mine canabisul mă ajută enorm, fiind un bun adjuvant în perioadele dificile prin care am trecut, neavând efecte secundare. Mă ajută şi în munca creativă pe care o fac (sunt scriitor şi designer 3D – freelancer)”, declara Valentin Achimoiu, pentru „Adevărul”, în 2017. 


Sursa: saptamanalul ancheta