Parteneriatul şcoală – mediu privat dă roade! Zaris angajează o promoţie întreagă de la liceul Mărăcineni

Într-o criză reală de forţă de muncă, parteneriatele dintre mediul privat şi instituţiile de învăţământ reprezintă una dintre cele mai bune soluţii. Societatea Zaris Autocom, lider local în produsele de panificaţie şi patiserie, a dezvoltat un asemenea parteneriat cu Liceul Tehnologic Mărăcineni şi deja şi-a format viitori angajaţi. A mai recrutat alţi 10 absolvenţi din promoţiile anterioare, iar acum îi aşteaptă pe următorii 12. După cum ne-a declarat directorul general Constantin Zaharia, legea a devenit mai permisivă şi se reia conceptul de ucenic, acesta fiind un mare avantaj.

„Avem o colaborare foarte bună cu unitatea de învăţământ şi am avut în practică elevii de la profilul industrie alimentară. Am discutat deja cu ei şi cu părinţii acestora, iar la absolvire se vor angaja la noi. Marele avantaj este că aceştia au făcut deja practică pe posturile pe care urmează să profeseze, sunt familiarizaţi cu atribuţiile şi postul, ceea ce înseamnă că au suficientă experienţă, nu vor veni ca nişte debutanţi. În acest fel mai rezolvăm şi din problema forţei de muncă”, ne-a explicat Constantin Zaharia.

În cadrul parteneriatului, Zaris Autocom a suportat cheltuielile de transport, dar şi alte recompense financiare pe care i le-a permis legea, însă faptul că îi asigură oameni deja pregătiţi pentru posturile vacante este un mare plus. 

 

Fermierii din sudul judeţului vor clase speciale de profesională la Liceul Mozăceni


În ultimii ani, învăţământul profesional a fost neglijat, iar acest lucru se reflectă prin criza acută de muncitori calificaţi pe care o reclamă mai toate firmele. De curând, Ministerul Agriculturii a luat o decizie menită se reînvie acest tip de pregătire şcolară, oferind diverse facilităţi celor care îi angajează pe elevi.

Iniţiativa a fost primită cu braţele deschise de către firmele care au ca principal domeniu de activitate agricultura, cea mai mare deschidere având-o cei din sud, care deja au început să ia cu asalt Direcţia Agricolă, pentru a propune diverse colaborări. Una dintre cele mai căutate specializări este aceea de mecanic utilaje şi tractorişti, marii agricultori din sud ducând mare lipsă de personal.

„Avem un număr mare de cereri pentru revitalizarea unităţii de profil agricol din Mozăceni. Agricultorii de acolo ne cer acest lucru. Se vede seriozitatea lor, pentru că majoritatea şi-au luat angajamentul de a semna contracte cu elevii imediat după ce termină cursurile, ba chiar să-i trimită la specializări în străinătate”, ne-a declarat şefa Direcţiei Agricole Argeş, Petra Ochişor. 

 

Sursa: Saptamanalul Ancheta