Pandemia de coronavirus - Nota de plată a primăriilor argeşene după starea de urgenţă


Pandemia a venit cu cheltuieli neaşteptate pentru administraţiile publice locale. Primarii au fost nevoiţi să dizloce din bugete sume de bani necesare aplicării măsurilor de siguranţă pentru dezinfectare, protecţie sau ajutoare sociale, toate generate de criza medicală. Am încercat să vedem cum arată nota de plată a mai multor administraţii publice din Argeş după sfârşitul stării de urgenţă.


TOPOLOVENI. Tuneluri dezinfectante pentru instituţiile publice

La Primăria Topoloveni s-au cheltuit 10.000 lei pe echipamente, materiale şi dezinfectanţi pentru blocuri şi pe pachete pentru persoanele izolate. Primăria a mai primit ajutor din partea unor societăţi comerciale, în special hrană pentru familiile cu probleme. Dezinfecţia a fost făcută cu personalul de la primărie, s-au cumpărat pompe, echipamente şi s-a trecut şi de două ori pe săptămână pe scările blocurilor. La intrare în blocuri au fost puse covoraşe umectate cu soluţie dezinfectantă. Pe trotuare şi pe stradă s-a dezinfectat săptămânal. Totodată au fost cumpărate măşti pentru personalul din primărie. De asemenea, s-au achiziţionat tunele dezinfectante la intrarea în primărie şi la evidenţa populaţiei, dar şi pentru cele două licee care vor primi copiii de clasa a VIII-a şi a XII-a, ce au costat aproximativ 20.000 de lei.

BASCOV. 10.000 de măşti vor fi oferite gratis locuitorilor

La Bascov, una dintre cele mai mari comune din judeţ, s-au cheltuit 35.000 de lei în perioada stării de urgenţă. ,,Am cheltuit din bugetul local suma de 35.000 cu dezinfecţia străzilor, a aleilor, a parcurilor, a intrărilor de la scările blocurilor şi mai avem prevedere de 20.000, pentru a cumpăra 10.000 de măşti. Avem un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării în prima şedinţă de consiliu şi luăm 10.000 de măşti pentru a le distribui gratuit populaţiei. Dezinfecţia a fost făcută cu firme autorizate, nu avem noi ca primărie de comună utilaje specializate. De asemenea, am asigurat şi 42 de pachete cu alimente pentru bătrânii singuri!”, ne-a detaliat primarul Gheorghe Stancu. 

BUDEASA. „Ne-am descurcat fără costuri mari!”

La primăria Budeasa s-au cheltuit în jur de 10.000 de lei. Din aceşti bani au fost cumpărate măşti, dezinfectanţi şi s-a făcut igienizarea stradală. Dezinfecţia stradală a fost făcută cu ajutorul unei firme, iar pentru spălatul străzilor au fost achiziţionate substanţele necesare. „Am luat pe cineva cu utilajul, i-am dat noi motorina şi ne-am descurcat fără costuri mari” - a explicat primarul Nicolae Rachieru. Au mai fost achiziţionate măşti pentru personalul din primărie, în vreme ce pachetele pentru oamenii cu posibilităţi mai reduse au fost oferite din sponsorizări, nu din bugetul local.

BĂBANA. Măşti gratis pentru toţi locuitorii

Primăria Băbana a cheltuit suma de 15.000 de lei, pe dezinfectant pentru şcoli şi primărie şi pentru măşti. „Angajaţii primăriei s-au ocupat de dezinfecţie şi au distribuit gratis măşti în toată localitatea. De asemenea, au fost ajutaţi cu pachete bătrâni, văduvele veteranilor de război şi persoanele deportate. Aici banii au fost folosiți din fondul de rezervă, decizie luată prin jotărârea Consiliului Local. La primărie au fost montate sisteme de autodezinfecţie.

ALBOTA. S-a cumpărat doar strictul necesar

Întrucât la Primăria Albota nu a existat niciun caz de coronavirus, primarul Ion Dumitru declară că au fost cumpărate doar materialele de protecţie strict necesare, impuse de legislaţie, respectiv 10 pachete cu şerveţele antibacteriene pentru personalul din primăriei, spirt şi dezinfectant, care nu au depăşit suma de 2000 de lei. „Cine a vrut altceva şi are bani de aruncat a făcut treaba asta. Nu am luat măşti, să îşi ia fiecare care vrea să trăiască. Nu am dat pachete!” - a spus sec primarul Ion Dumitru.


RUCĂR. „Am făcut cheltuieli strict cum prevedea legea”

Suma cheltuită la Rucăr pe durata stării de urgenţă pentru implementarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19 este de aproximativ 25.000 lei. A fost efectuată dezinfecţie, s-au cumpărat mănuşi şi măşti, spirt şi dezinfectanţi pentru două blocuri, la primărie şi la dispensar. Aici se mai adaugă în jur de 10.000 de lei, bani care au asigurat hrana pentru cei de la centrul de plasament şi de la unitatea medico-socială. De asemenea, a mai fost cumpărat şi un termoscaner. „Am făcut cheltuieli strict cum prevedea legea şi la ce trebuia să ne implicăm. Dezinfectarea a fost făcută cu firmă autorizată” - a precizat primarul Ionel Dulamă.

SUSENI. Oamenii Primăriei au pus mână de la mână bani pentru măşti şi dezinfectant

O primărie care a fost extrem de cumpătată este cea de la Suseni. „Din bani publici, la noi nu s-a cheltuit mai nimic, am pus mână de la mână. Am cheltuit maxim 2.000 de lei, pe măşti şi dezinfectanţi. Am improvizat nişte preşuri dezinfectante, am primit măşti de la cineva şi mănuşi. Am încercat să nu facem un exces” - ne-a declarat primarul Radu Doru.

BRĂDULEŢ. Câte o mască pentru fiecare familie din comună

„La noi s-au cheltuit în jur de 6.000 de lei cu dezinfecţie, scări de bloc, dezinfecţie şcoală, măşti, am pus gel în aparatele de pe scările de la bloc. Am oferit măşti personalului din primărie, dar şi cetăţenilor, câte una de familie” - a declarat primarul Evlampie Alecu.


VALEA MARE PRAVĂŢ. Dezinfecţia a fost făcută de angajaţii primăriei

La primăria de la Valea Mare Pravăţ s-au cheltuit 4.000 de lei, pe soluţii pentru dezinfecţie şi pe măşti. După spusele primarului, măştile destinate personalului din Primărie şi vizitatorilor instituţiei au fost cumpărate la un preţ rezonabil, 2 lei pentru o mască. „Noi, la Valea Mare Pravăţ, avem şi un cătun destul de mare de romi, în număr de 1500 de persoane, aceştia au fost plecaţi în străinătate, acasă găsindu-se 45 de persoane, dar nu s-a întâmplat nimic, totul a fost bine!” - a precizat primarul Ion Boncoi. La Valea Mare-Pravăţ dezinfecţia a fost făcută de angajaţii din primărie, iar pachetele pentru persoanele cu posibilităţi reduse, persoane vârstnice şi cu pensii mici au fost oferite de Fundația Conservation Carpathia. 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta