Adrian Bughiu, noul subprefect: ,,Am încercat să demonstrez că sunt altceva decât... băiatul cu sutienul

„Cine, mă, Bughiu subprefect?!” - au exclamat unii, argumentând că puștanul ăsta hai că mai mergea la Direcția de Tineret și Sport, că are cuvântul „Tineret" în denumire, dar la subprefect se potrivește unul mai matur. A fost aproape un șoc atunci când am aflat că tinerelul nu prea mai e la prima tinerețe. A făcut deja 40 de ani și a înlocuit de mult sutienul cu costumul și cravata de om în slujba cetățeanului. L-am luat așa, ca din oală, chiar a doua zi de după învestitură. Nici nu apucase, încă, să caute prin sertare după investigațiile complexe făcute de către fostul subprefect pe tema gunoaielor de la Ștefănești.

 

### M-au dat de la șase ani la școală, pentru că și-au dat seama ai mei că sunt un copil precoce

# O să încep interviul cu întrebări puțin mai serioase și poate le mai destindem pe parcurs. În drum spre dumneavoastră am ascultat, involuntar, dialogul dintre doi tineri. Unul îl întreba pe celălalt: „Ce vrei să-ți pice la bac, frate?”. Iar celălalt îi răspunde: „Frate, orice poezie! Nu contează, Plumb sau altceva, da' orice e poezie, asta vreau să-mi pice!”. La care colegul său, mirat, îl întreabă: „De ce, frate, că e mai complicat la comentarii?!”. Iar răspunsul a venit imediat: „Păi, frate, eu și scriu poezii, nu-ți dai seama?! Pentru mine e ca și cum... adică... dă-ți și tu seama, frate!”. Așa că vă întreb, foarte serios, dumneavoastră ați scris vreodată poezii, domnule subprefect?

- Trebuie să recunosc că nu am scris poezii în adevăratul sens al termenului de poezie. Am făcut glumițe care rimau, gen pamflet, prin clasele a XI-a sau a XII-a. Așa mă pregăteam pentru bac, atunci...

# Deci ați luat bacul...

- Întâmplător, prin 1995. Și l-am luat, culmea, înainte de a-mi serba majoratul. M-au dat de la șase ani la școală, pentru că și-au dat seama ai mei că sunt un copil precoce. Lăsând modestia la o parte, cred eu, nu i-am dezamăgit de-a lungul timpului.

# Asta înseamnă că ați luat și doctoratul...

- Nu, ce bine ar fi fost! Acum sunt anul patru. La cum evoluează lucrurile din punct de vedere profesional, dați-mi voie să cred că voi mai întârzia un an cu el...

# Vă întreb în sensul în care politicienii se împart în două: cei care iau bacul pe la 50 de ani și cei care obțin un doctorat pe la 20 și puțin...

- Nu fac parte din niciuna dintre categorii...

# Dar de ce vreți să vă dați doctoratul? Se pune ca punct de pensie?

- Nu. Surprinzător sau nu, am fost adeptul mobilării intelectuale. M-am autoeducat în permanență.

# Câte camere ați mobilat până acum? În metri pătrați dacă ne-ați putea spune, ca să ne facem o idee...

- N-aș ști să spun câți metri pătrați, dar hai să spunem că am avut și din partea familiei o disponibilitate în a-mi alege singur drumul în viață. Bine, nici eu, de-a lungul timpului, nu am călcat strâmb, indiferent ce am făcut. Cred eu că mi-am ales potrivit drumul în viață și am făcut alegeri inspirate.

# Nu v-a dus drumul prin viață, vi l-ați ales dumneavoastră...

- Nimic nu este întâmplător. Nici măcar prezența asta a mea, care este una efemeră în acest post și sunt conștient de asta, nu este întâmplătoare. Sunt aici pentru că mi-am dorit să fiu aici, pentru că am muncit foarte mult, fără să ard nicio etapă.

### Despre mine scrieți cam de două ori pe ani și atunci amintiți de sutien

# Domnul fost subprefect a declarat că a primit absolut neașteptat vestea suspendării, că nu a știut nimic despre ea. Pe dumneavoastră v-a anunțat cineva că veți fi pus sau... tot prin surprindere ați fost luat?

- Trebuie să recunosc faptul că nu m-a surprins numirea, am avut înainte o discuție în acest sens. Tocmai vă spuneam că prezența mea aici e efemeră, dar nu întâmplătoare. Și este pentru că mi-am dorit și am considerat că pot face față rigorilor acestui post fără probleme, dincolo de cuvintele mari care se spun în astfel de momente, gen... „postul mă onorează și mă obligă în aceeași măsură”...

# Dumneavoastră ați fost propunerea filialei ALDE Argeș sau aveți cunoștințe la... Videle?

- Stau să mă gândesc dacă am trecut vreodată pe acolo... Dar cu siguranță nu am nicio cunoștință pe acolo... A fost o propunere locală, naturală ș.a.m.d.

# Cum a fost ziua depunerii jurământului? Emoționantă?... Jurământul depus pe unde mai stă pus?...

- Sincer, nu a fost o zi emoționantă. Mai multe emoții am avut când mi-am luat postul în primire la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport. Cred că am fost mai emoționat când am fost numit secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. Probabil că au trecut și peste mine niște ani care s-au transformat în experiență.

# V-ați cumpărat sutien nou cu această ocazie?

- Apreciez prezența dumneavoastră de spirit și nu am putut să nu observ, pentru că urmăresc Bitpress.ro, faptul că despre mine scrieți cam de două ori pe an și atunci amintiți de sutien.

# Ce este Adrian Bughiu fără sutienul său? A devenit o marcă înregistrată, un brand personal.

- Evenimentul a avut loc în urmă cu 12 ani. Pentru reconstituirea adevărului istoric, vorbim de un moment în care eu eram un ilustru anonim, când am fost invitat, de Dragobete, la un bal mascat, acolo unde lumea... se maschează. Eu am ales, se pare că nefericit, să mă costumez în femeie și să port sutien.

# Dar alegerea nu a fost una nefericită. E alegerea care v-a propulsat, v-a adus în atenție! V-a scos din anonimat...

- Dacă m-aș întoarce în timp, nu aș schimba deloc lucrurile, dar din altă perspectivă decât cea a dumneavoastră. Atunci a fost un moment de cotitură în viața mea. După acel eveniment, am încercat să dovedesc rapid, tuturor, faptul că nu sunt ceea ce pare, faptul că potențialul meu este cu totul altul, și m-am autodepășit în perioada imediat următoare într-un mod pe care puțină lume îl ține minte. Dați-mi voie să mă laud un pic!

# Chiar insist!

- Am fost inițiatorul, la momentul lui 2007, chiar după ce am fost dat afară din partid, al Consiliului Județean al Tinerilor. Era o structură unică la momentul respectiv, care îngloba organizații politice și apolitice de tineri din tot județul. Și a funcționat destul de bine. Cu alte cuvinte, am încercat să demonstrez că sunt altceva decât... băiatul cu sutienul.

 

### Cred că ieșirea domnului Stoian din scenă nu-i face cinste

# Revenind la costum și cravată, spuneați la învestitură că vă doriți să aveți o bună colaborare cu fostul subprefect. Pentru un moment am crezut că vreți să-l luați consilier personal...

- Nu, probabil că echipa din cadrul biroului nu va suferi modificări. Eu, cu domnul Stoian, mă știu mai bine de zece ani, am avut o colaborare bună...

# I-ați înțeles ieșirea? Mai bine spus... ieșirile?

- Nu. Cred că ieșirea dumnealui din scenă nu-i face cinste. Nu o spun ca un reproș la adresa domniei sale, ci o spun ca pe un sfat. În viața mea am pierdut niște trenuri, am ratat niște șanse, din cauza unora sau altora, dar tot timpul am știut să las ușa deschisă. Domnul Stoian a acționat, din punctul meu de vedere, destul de nefericit pentru domnia sa și lucrurile acestea se vor repercuta într-un fel, pe viitor, în cazul în care va mai dori să aibă o carieră politică.

# Ați găsit prin sertare, dosare sau acte care au legătură cu investigațiile pe care fostul subprefect susține că le-a făcut în privința deșeurilor de la Ștefănești?

- Dați-mi voie să mă îndoiesc de faptul că acelea au fost motivele pentru care dumnealui a fost demis...

# Dar nu de motivele invocate de dumnealui vorbesc, ci despre faptul că dacă predecesorul dumneavoastră susține că a făcut niște cercetări pe subiectul acesta, e normal să le preluați și să mergeți mai departe pe fir...

- Cu siguranță, tocmai pentru a liniști opinia publică, voi face acest lucru. Chiar am cerut colegilor să-mi facă un raport despre tot ce a însemnat acțiunea cu deșeurile de la Ștefănești. O să-mi fac o imagine de ansamblu pe care o să o prezint, la un moment dat, opiniei publice.

 

### Nu am fost copilul nimănui, nu am fost ruda nimănui, nu am fost pila nimănui

# Spuneați la învestitură că sunteți un om matur, aveți deja 40 de ani, dar arătați de 30... Este asta un inconvenient în politică?

- Într-o funcție de o asemenea responsabilitate, da. Ca o paranteză: știți că sunt ziare care fac, anual, topuri, gen... „Top 10 tineri politicieni”. Până anul trecut am fost propus pentru acest Top 10 și chiar am avut o ieșire dintr-asta de râs și le-am spus: „Oameni buni, sunt în politica de tineret din 1500! Nu mă mai băgați la categoria asta!”

# Veșnică speranță, ce să-i faceți?!

- Da, m-am născut talent și mor speranță, știți cum se spune!

# Partea bună este că puteți să ieșiți la 90 de ani din politică...

- Să știți... Și să mai știți că mi-e dor de politică, de declarațiile politice și că toată cariera mea a fost făcută pas cu pas: nu am ars nicio etapă, nu am fost copilul nimănui, nu am fost ruda nimănui, nu am fost pila nimănui...

# E clar, sunteți omul serviciilor!

- Doi-zece, doi-zece...

# Doi... și-un sfert... Domnul Laurențiu Achimescu, l-am văzut la învestitură, era în culmea fericirii că a scăpat de dumneavoastră de la Direcția de Tineret și Sport. Efectiv îi străluceau ochii... Nu îi trimiteți Corpul de Control al Prefecturii peste dumnealui? Să nu se plictisească...

- Aș putea eu să stric fericirea asta, să rup lanțul de iubire? Hai să vă mai spun o chestiune interesantă: prezența mea aici are indirect legătură cu liniștea pe care am avut-o în ultima perioadă. Dacă rețineți, anul trecut a fost convulsionat DJTS de scandalurile dintre mine și domnul Achimescu. Anul acesta, la începutul anului, domnul Achimescu a venit cu o propunere de pace, cu o năframă-n vârf de băț și am considerat că, pentru liniștea instituției, să lăsăm lucrurile așa. Având liniște profesională, am reușit să mă concentrez și pe alte proiecte.

 

###Nu vă promit lucruri spectaculoase, cu siguranță nu voi lansa zmei pe orbită

# Ce faceți cu salariul, îl puneți la plic și-l duceți la partid, așa cum insinua că ar fi fost pus să facă fostul subprefect?

- Am citit declarația asta, este una foarte gravă... Niciodată nu am transpus orice dorința mea într-o chestiune financiară, fie că a fost vorba de accederea într-un post sau de un acces într-un institut de învățământ.

# Înseamnă vă veți împărți zahăr și ulei în campanie, cum insinua același fost subprefect, că doar sunteți garantul desfășurării unor alegeri corecte în județ...

- Da, nici măcar nu mai este legal să împarți așa ceva...

# Primele lucruri pe care le veți face ca subprefect, asta ca să încheiem și cu o întrebare... la mișto?

- Nu vă promit lucruri spectaculoase, cu siguranță nu voi lansa zmei pe orbită, dar îmi doresc o comunicare mult mai bună în interiorul instituției. Din primele impresii am constatat că mare parte dintre angajați sunt demotivați...

# Cred și eu, le-au crescut salariile...

- Să știți că sunt la un nivel destul de mic aici... Dincolo de comunicarea bună, vreau să mă pun la curent cu problemele stringente care se regăsesc în fișa postului. Voi urmări inclusiv problema asta a deșeurilor de la Ștefănești... În rest, luăm totul pas cu pas... Mai bine puțin și bun decât mult și prost.

# Ați făcut până acum tradiționala poză cu pixul în mână, de după numirea în funcție?

- Nu încă...

# Să v-o fac eu, dar e preferabil din fața tastaturii. E păcat să fi rămas tot la pix...

Sursa: Saptamanalul Ancheta/ Un pamflet marca Bitpress.ro