Pașaport de vaccinare. Cine este PRO

Europarlamentarii vor introducerea unui certificat comun de vaccinare, care ar putea deveni o alternativă la testele PCR și la cerințele de carantină. Acesta ar putea fi valabil odată ce vor exista suficiente dovezi că persoanele vaccinate nu transmit virusul, sau odată cu recunoașterea reciprocă a procedurilor de vaccinare în statele membre.

„Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare. Probabil vor fi disponibile înaintea verii”,  a anunțat Angela Merkel, precizând că executivul european va avea nevoie de aproape trei luni să creeze baza tehnică pentru astfel de documente.


Reamintim că liderii UE au discutat joi despre necesitatea realizării pașapoarelor de vaccinare pentru cetățenii statelor membre, care să permită circulația liberă pentru persoanele care s-au imunizat. Austria, Grecia, Italia, Spania și Bulgaria au pledat intens pentru ideea unui pașaport de vaccinare, mai ales pentru a sprijini sectorul de turism.


Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat la reuniunea extraordinară a Consiliului European, organizată joi şi vineri prin videoconferinţă, că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale.

„Referitor la certificatele de vaccinare, preşedintele României s-a pronunţat pentru o abordare coordonată şi unitară la nivel european, susţinând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conţină un certificat la nivel european va trebui să continue”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă transmis vineri.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu spune că la nivel european au loc discuții privind certificatele de vaccinare și că „va trebui să aşteptăm” până când în UE va fi luată o decizie în acest sens.

„Nu îmi dau cu părerea personal. Nu mă pronunţ pe aceste aspecte. Aţi văzut că se discută la nivel european. Până când nu va exista o poziţie la nivel european, omologată, va trebui să aşteptăm.
Noi ne ocupăm de aspectele care ţin de asigurarea acelor culoare verzi şi de asigurarea circulaţiei neîntrerupte a persoanelor şi a bunurilor şi serviciilor. Aceste aspecte se discută în formatele care sunt relevante pentru ministerele Sănătăţii din Uniunea Europeană.”