OPC Argeş verifică site-urile de cumpărături online

În această perioadă, inspectorii de la Protecția Consumatorului desfășoară mai multe controale tematice, printre acestea numărându-se unul mai amplu cu privire la respectarea drepturilor celor care preferă să achiziționeze online diferite bunuri. OPC Argeș supraveghează permanent acest tip de comerț, susține conducerea instituției. Urmează să fie verificați mai mulți operatori economici, cu atât mai mult, cu cât unii dintre ei au şi fost reclamaţi în perioada 23 decembrie 2017 - 9 ianuarie 2018.

Verificările vor dura până la finele lunii în curs, până acum principalele nereguli constatate fiind următoarele: informarea incorectă a clienţilor prin intermediul site-ului asupra prețurilor, moneda în care trebuie efectuată plata, lipsa menţiunii privind includerea sau nu a TVA în preţurile afișate sau lipsa detaliilor privind cheltuielile de curierat. În unele oferte nu se menționa perioada promoției și nici reducerile pentru fiecare produs, o altă neregulă ce contravine drepturilor consumatorilor, ca de altfel şi lipsa datelor cu privire la garanția produselor. 


 Cum să eviţi înşelătoriile pe internet
La OPC Argeș, au fost înregistrate în perioada sărbătorilor de iarnă opt sesizări ale unor persoane care au făcut cumpărături pe Internet. Inspectorii OPC atrag atenția consumatorilor asupra câtorva aspecte pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când fac shopping online: să fie atenți când oferă detalii despre cardurile de credit, să refuze tranzacția dacă li se solicită codul PIN, să cumpere de la companii cunoscute, nu de la cele care sunt apărute peste noapte, să evite să comande de la operatorii comerciali care nu au date de contact, să compare ofertele de preț, condițiile de livrare și garanție ale mai multor comercianți înainte de a lua o decizie. 

 

Sursa: Saptamanalul Ancheta