Omul de afaceri Nicolae Ivănescu - executat silit de o bancă

În aceste vremuri grele din punct de vedere economic chiar şi cei mai potenţi oameni de afaceri au mari probleme financiare, mulţi ajungând pe lista neagră a datornicilor şi a executaţilor silit. De curând, un lichicator judiciar a făcut un anunţ care l-a bulversat pe unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din mediul public.

În ultimii ani, societatea DB Project AG condusă de către Nicolae Ivănescu a accesat mai multe împrumuturi ce însumează 4,828 milioane de lei, adică peste un milion de euro, de la Marfin Bank România, garant personal ipotecar pentru aceste credite. Timpul a trecut şi firma condusă de omul de afaceri a început să schioapete când venea vorba de plata ratelor pentru împrumutul luat. Aşa se face că instituţia bancară s-a văzut nevoită să apeleze la un executor judecătoresc pentru a reuşi să mai încaseze din suma pe care a dat-o împrumut. Astfel, executorul Emilia Mateescu a scos la vânzare mai multe bunuri printre care şi 50 de hectare de teren arabil aflate în comuna argeşeană Răteşti, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 1.000.000 de lei. Pe lângă această proprietate executorul a mai scos la vânzare şi alte terenuri şi construcţii, ce însumează alte 57,2 hectare, tot în Răteşti, dintre care 9,3 hectare de pădure, restul teren arabil ce se află tot pe numele omului de afaceri, pentru care licitaţia începe de la 1,144 milioane de lei.

Executorul judecătoresc Emilia Mateescu a stabilit ziua licitaţiei ca fiind 23 noiembrie 2018, ora 13:45, procedura urmând să se desfăşoare la sediul său din Piteşti.

 

sursa: Săptămânalul Ancheta