Obiectivul primarului din Bradu: toate străzile asfaltate până în 2024

La Bradu, s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli la începutul acestei luni, iar lunga listă cu proiecte de dezvoltare i-a determinat pe unii piteşteni să anunţe, mai în glumă, mai în serios, că în aceste condiţii ei se mută în comuna coordonată de către primarul Dan Stroe. Cum acesta şi-a anunţat şi candidatura, din partea PSD, a făcut publice şi planurile sale pentru următorul mandat. Cel mai ambiţios obiectiv răspunde şi solicitărilor populaţiei:

„Ținta mea este ca în 2024 să nu mai avem nicio stradă fără asfalt! De asemenea, vom avea trotuare, acolo unde terenul permite, şi canalizare. Mi-am propus să accesăm fonduri CNI pentru realizarea unui bazin de înot acoperit, în Geamăna, dar şi două terenuri sintetice, unul acoperit, unul descoperit, cu toate utilităţile necesare. Vom avea în vedere dezvoltarea tuturor zonelor din comună!”, ne-a declarat primarul Dan Stroe. 


Pentru a îşi îndeplini obiectivul privind infrastructura, a prevăzut în bugetul local 2 milioane de lei destinaţi reparaţiei străzilor. Cum va permite vremea, se vor porni staţiile de asfalt şi se vor demara lucrările pe str. Cimitirului, str. Gemenii şi zona Târgului.

 

 

„Ceea ce alţii au făcut în mai multe mandate, noi am făcut în unul singur, chiar şi mai mult!”


Primarul Dan Stroe a făcut şi un bilanţ al mandatului său:
- 14 străzi asfaltate (9,5 km);
- 4 străzi reabilitate complet (4 km);
- 8,5 km de canalizare pluvială;
- 5 km de canalizare menajeră;
- 3 km de reţea de apă potabilă;
- 1 km reţea de gaze;
- 5,5 km reţea de iluminat public;
- 3 km de trotuare;
- 2 fântâni publice:
- înfiinţare grădiniţă cu program prelungit;
- obţinere fonduri pentru construcţia primei creşe;
- modernizarea transportului în comun;
- modernizarea parcurilor şi a locurilor de joacă;
- amenajarea lacurilor;
- achiziţie autoutilitară ISU;
- achiziţionare maşină pentru deszăpezire;
- achiziţionare maşină de măturat stradal.

„Am dovedit că administrația se poate face transparent, profesionist, eficient și în interesul cetățeanului. Suntem pe drumul cel bun și îmi doresc să continuăm proiectele începute împreună. Ceea ce au făcut alții ȋn mai multe mandate, noi am făcut ȋntr-un mandat, și chiar și mai mult. Mai presus de orice, la preluarea acestei funcții mi-am propus - și acum sunt convins că am reușit - să fac uitată perioada în care cetățenii nu își găseau cu săptămânile primarul la serviciu, iar atunci când îl găseau, erau tratați cu dispreț. Sunt de părere că primarul este ales pentru a fi în slujba cetățeanului, nu pentru a fi stăpânul lui. 
Voi veni în fața dumneavoastră cu o echipă de consilieri formată din oameni onești, integri, buni profesioniști, respectați în zonele în care locuiesc și îmi doresc ca la alegerile de anul acesta să obținem 10 mandate de consilier local pentru a putea duce la îndeplinire toate proiectele, fără să mai depindem de cei care nu deservesc interesul cetățeanului, ci doar interesele unei singure persoane.”, a fost mesajul transmis brădenilor de către edilul Dan Stroe, la anunţarea candidaturii pentru un nou mandat în fruntea comunităţii locale.