O nouă stațiune pe litoralul românesc!

O nouă stațiune la doi pași de mare! Vezi cât costă o noapte de cazare în stațiunea dintre Mamaia și Năvodari! 

De-o parte și de alta a șoselei care face legătura între Mamaia și Năvodari, pe o fâșie de plajă lungă de 8 kilometri, au apărut blocuri, hoteluri, pensiuni și case de vacanță. Zona a cunoscut o dezvoltare fabuloasă în ultimul an, după ce drumul care face legatura dintre cele doua stațiuni s-a extins la patru benzi, iar o alee pietonală a apărut de-a lungul coastei.

Turiștii care vor să scape de agitația din stațiunea Mamaia dar care totuși vor să fie aproape de atracțiile stațiunii, se pot caza la pensiunile sau la hotelurile cochete din zonă. Prețurile sunt cu 20% mai mici decât în Mamaia. O noapte de cazare în această perioadă costă între 150 de lei și poate ajunge la 300 de lei pe cameră, pe noapte.

Ca să ajungeți aici, puteți coborî de pe Autostrada Soarelui în Ovidiu, după care traversați prin Lumina, până la Năvodari.

În acest weekend trebuie să stiți că vremea va fi călduroasă, cu temperaturi cuprinse între 28 și 30 de grade Celsius. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.