O campanie de suflet marca Rotary: „Dăruiește primul ghiozdan!”

Familia Rotary Pitești și cluburile Interact Pitești, Rotakids, Rotaract în parteneriat cu Centrul Comercial Jupiter City au demarat pe 24 august acțiunea umanitară „Dăruiește primul ghiozdan!”. S-au alăturat demersului oameni de afaceri din Argeș cu suflet mare care de fiecare dată au dat dovadă de implicare atunci când a venit vorba de întrajutorarea semenilor mai puțin norocoși.

Ca de fiecare dată, printre cei care au fost sufletul acţiunii umanitare s-au aflat Ana Stan, Luminița Ioana, Olimpia Doru, oferind o primă zi de școală așa cum orice copil merită să aibă: una fericită! Argeşenii care şi-au făcut cumpărăturile în Jupiter City au putut dona obiecte şcolare în coşurile special amplasate aici de către organizatori. Prin donațiile de rechizite, zeci de copii nevoiași din județul Argeș vor fi gata să înceapă o nouă etapă a vieții lor, pregătiți pentru a fi generația de succes de mâine! Beneficiarii ghiozdanelor cu rechizite sunt copii nevoiași din mediul rural argeșean.