Numărul victimelor de la Spitalul Matei Balș a ajuns la 7

Update, 31 ianuarie 2021:

Încă un deces în rândul persoanelor care au fost transferate de la Spitalul Matei Balș în alte unități medicale, ca urmare a incendiului devastator de vineri dimineața. Este vorba despre o femeie în vârstă de 67 de ani.

Bilanțul tragediei de vineri, de la Spitalul Matei Balș, din Capitală, a ajuns la 7 victime.

CITEȘTE ȘI... (VIDEO) Primele clipe ale tragediei de la Balș. Un pacient a filmat

 

Un incendiu a izbucnit vineri dimineața la un pavilion al spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați.

Incendiul a avut loc la parterul unui corp de clădire, în care se aflau în jur de 100 de persoane, conform reprezentanților spitalului.

Conform comandatului intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la parter, pe 100-120 mp. Au fost afectate 4 saloane, cu degajari mari de fum, cu posibilități de extindere

La spital au fost mobilizați aproape 100 de medici și asistenți.

Au fost evacuate aprox 44 de persoane către spitalele de urgență, restul evacuate către celelalte pavilioane din spitalul Matei Balș. 

În urma incendiului trei persoane au murit carbonizate, a patra a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat, iar a cincea a fost găsită într-o toaletă a spitalului, la mult timp după intervenția echipelor de urgență. 

Sâmbătă, a fost confirmat al șaselea deces, unul dintre pacienții transferați la alt spital în urma incendiului. Acesta era un bărbat de 70 de ani, intubat. Decesul său nu a fost cauzat de incendiu.