Nu ignora acest mesaj de la WhatsApp! Din 15 mai nu vei mai putea folosi aplicația


Dacă atunci când deschizi WhatsApp, îți apare un mesaj cu noii termeni și condiții, ar fi bine să nu-l ignori, ci să citești și să accepți dacă vrei să folosești aplicația în continuare.

De câteva luni, utilizatorilor de WhatsApp le apare un mesaj cu noile politici ale serviciului de mesagerie online. Din 15 mai, perioada de acceptare a acestora expiră, iar cei care amână și nu respectă termenul nu vor mai putea folosi aplicația, fiind considerați inactivi.

Inițial, WhatsApp, ce aparține de Facebook, a dat ca termen 8 februarie, dar după mai multe mustrări venite din parte utilizatorilor, au amânat până la 15 mai, notează The Sun. Compania s-a confruntat cu un val critici din partea celor care se tem că noua politică le va diminua intimitatea și va duce la împărtășirea de date personale cu Facebook.

Reprezentanții companiei din California au transmis că nu este vorba de o încălcare a intimității și au dat clarificări cu privire la ce se va întâmpla cu conturile celor care nu acceptă noii termeni: 

"Pentru o scurtă perioadă, cei care nu acceptă noile condiții vor putea să mai primească apeluri și să vadă notificările, dar nu vor mai putea să citească sau să trimită mesaje din aplicație."

Această perioadă "de grație" ar fi de câteva săptămâni, conform sursei citate.


Sursa:digi-world.tv