NOUTĂŢI LA ALEGERILE PARLAMENTARE! TOT CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI!

NOUTĂŢI ALEGERI PARLAMENTARE! TOT CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI! Detalii despre sistemul de vot, parlament şi toate informaţiile necesare pentru votul de mâine!

Cum se votează? Vom primi două buletine de vot: unul pentru Camera Deputaţilor şi celălalt pentru Senat. Ca în 2012. Numai că de această dată sunt și noutăți.

Pe buletinul de vot, vedeţi siglele unor formaţiuni, urmate de lista de candidaţi propuşi. Mai puteţi pune ştampila, bineînţeles, şi numele unor candidaţi independenţi, acolo unde sunt.

S-au luat măsuri suplimentare pentru evitarea faudei la vot. Premieră absolută este filmarea în secţiile de vot, după ora 21.00, la închiderea urnelor. Pentru a evita orice suspiciuni de fraudă, toate operațiunile care vor avea loc în secția de votare vor fi înregistrate audio - video, neîntrerupt, până la încheierea întregii activităţi în secţie.

S-a introdus tableta anti vot multiplu. Când intraţi în secţia de vot, sunteţi întâmpinaţi de un operator de calculator. El descoperă imediat dacă aveţi drept de vot şi dacă aţi încercat să votaţi şi la altă secţie. Asta cu ajutorul actului dumnevoastră de identitate şi a unui soft creat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Tot datorită acestui sistem, aflăm în timp real prezenţa la vot. 

Altă noutate, votul prin corespondenţă. Pentru prima dată românii din străinătate au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să voteze la secţie ori în plic. 

Alt subiect care a atras multe discuţii aprinse: numărul de parlamentari. După ce în 2012, pe sistem uninominal, am avut 588 de aleşi, acum avem o normă de reprezentare ceva mai mică. Şi alegem în total 464 deputaţi şi senatori.

Care este rolul Parlamentului?

Parlamentul este, potrivit Constituţiei, forul care dezbate şi aprobă toate legile după care ne ghidăm în societate: în raporturile noastre de muncă, sociale, în educaţie, sănătate sau apărare. Tot Parlamentul numește șefii de servicii secrete, judecătorii Curții Constituționale sau Avocatul Poporului.

Activitatea de zi cu zi a Parlamentului presupune, însă, elaborarea, dezbaterea şi votarea legilor. Fiecare propunere iniţiata de parlamentari, Guvern sau cetăţeni se discută prima oară în comisiile de specialitate, si apoi se voteaza in plen.

Dacă un proiect legislativ s-a votat prima oară la Camera Deputaţilor, el urmează aceeaşi procedură în Senat. Şi invers. Deputaţii au ultimul cuvânt când vine vorba despre legislaţia muncii, mediu, ajutoare sociale. Senatul decide regulile din educaţie sau administraţie locală.

REGULI ÎN SECŢIA DE VOTARE! AICI! 

sursa: digi24.ro