Noul mall împarte Piteştiul în două

La începutul săptămânii trecute, a avut loc o dezbatere publică în cadrul căreia a fost pusă în discuţie oportunitatea derulării unui important proiect privat în zona Tudor Vladimirescu, cu impact major asupra comunităţii locale, mai ales a celei din imediata vecinătate. Dacă în alte părţi astfel de întâlniri fac parte din viaţa cotidiană a unei comunităţi, trebuie să recunoaştem că la noi reprezintă o premieră. Având rolul de a pune faţă în faţă investitorii şi locuitorii oraşului, dezbaterea a generat - cum era şi de aşteptat - şi o serie de controverse, la care iniţiatorii proiectului şi autorităţile locale, care girează practic investiţia, trebuie răspundă sau să găsească soluţii. 


Proiectul finanţat de compania Prime Kapital pe un teren ce aparţine societăţilor Metabet CF şi Omnium Distribution vizează construirea unui centru comercial de tip mall, a două blocuri cu 16 nivele şi a unui pasaj rutier suprateran care să traverseze calea ferată, unind zona Tudor Vladimirescu de restul oraşului. Până aici, toate bune şi frumoase, numai că, cu prilejul dezbaterii, a fost pusă pe tapet şi o serie de situaţii problematice. 

 

 CONTRA: Trepidaţiile pe pasaj vor distruge casele din zonă
 PRO: La fel au zis şi când s-a construit pasajul Basarab din Bucureşti

Un proprietar de teren din zona unde se intenţionează construirea ansamblului, prezent la dezbatere, s-a plâns că pasajul rutier va trece foarte aproape de gardul său. Astfel, piteşteanul a reclamat faptul că, în momentul în care pe deasupra proprietăţii sale va trece un pod, automat el nu va mai putea construi nimic. În aceeaşi situaţie sunt şi alţi proprietari din zonă, care se tem că trepidaţiile generate de traficul pe pasarela respectivă le vor crăpa pereţii caselor. În replică, reprezentanții investitorului au dat asigurări că pasarela rutieră nu va avea trepidații și vor fi luate măsuri de atenuarea zgomotului și a poluării prin ridicarea de parapeți antifonici.

La rândul său, omul de afaceri Gheorghe Badea, unul dintre cei care au pus la dispoziţie terenul pentru derularea acestei importante investiţii, pune aceste semnale trase de oameni pe seama unei lipse de informare: „Celor care au astfel de termeni le recomand să privească înspre lumea civilizată, să vadă viitorul din perspectiva unui oraş civilizat. Proiectul nu afectează cu nimic spaţiile lor, vor putea construi ce vor pe proprietăţile lor. Tot ce s-a propus prin acest proiect respectă regulile de urbanism ale oraşului, ale ţării şi ale comunităţii europene. Dacă vă amintiţi, când a fost demarat proiectul pasajului suspendat Basarab din Bucureşti au apărut tot felul de fabulaţii, cum că din cauza trepidaţiilor se vor dărâma clădiri, că vor fi victime... Cam aşa şi acum! Oraşul îşi dorea de mult un pasaj care să traverseze calea ferată şi să lege cartierul Tudor Vladimirescu de restul oraşului. De 20 de ani Piteştiul tot vrea să aibă acest pasaj, dar nu a avut posibilităţi. Iar acum vine un investitor privat şi vrea să facă asta pe banii lui... Cum vine unul din afară, ori i se dă în cap, ori e luat la întrebări că de ce, ori apare invidia...” - a opinat Gheorghe Badea.

 

 CONTRA: Pânza freatică, aerul şi mediul de viaţă al păsărilor - afectate
 PRO: Dacă am face toate studiile cerute de ecologişti, am scrie zece ani

În ceea ce priveşte impactul asupra mediului, cele mai importante aspecte au fost punctate de către Dan Trifan, reprezentantul unei organizaţii ecologiste. Acesta a vorbit despre un posibil impact negativ în ceea ce priveşte poluarea generată de cele 10.000 de maşini estimate că vor tranzita zilnic pasarela şi centrul comercial, despre faptul că nu există date exacte cu privire la situaţia spaţiilor verzi în zonă.

De asemenea, ecologistul a semnalat că nu s-au verificat culoarele de zbor pe care migrează păsările care trăiesc pe malul Lacului Prundu, dar şi lipsa informaţiilor cu privire la măsurile ce se vor lua pentru a nu fi afectată pânza freatică. În opinia lui Gheorghe Badea, toate acestea sunt însă doar false probleme: „ONG-urile astea le cunoaştem toţi cu ce se ocupă şi cine se ocupă de ele, iar dacă ar fi profesionişti, ar fi extraordinar de bine pentru ţara asta. Dar sunt tot felul de neaveniţi care trâmbiţează în dreapta şi în stânga. Nu există probleme de poluare şi nici de afectare a mediului de viaţă a vreunei specii. Dacă ar fi să facem absolut toate studiile pe care le vor ei, putem să elaborăm un roman la care să lucrăm vreo zece ani, pentru că absurditatea merge la extremă. În concluzie, absolut totul se încadrează în normele locale, naţionale şi europene legate de urbanism. Este o investiţie mai mult decât binevenită pentru comunitate, pentru urbanism, pentru trafic şi să dea Domnul ca investitori de genul ăsta să tot vină în România, în Piteşti, în primul rând. Ar trebui ca toţi cetăţenii oraşului să lase la o parte invidia şi răutăţile şi să ne alăturăm cu toate instituţiile la un progres real al oraşului.” -  a încheiat Badea. 

 

 


 Primarul Ionică susţine cu înfocare proiectul
Întrucât dezbaterea a generat numeroase întrebări ce au rămas fără răspuns deocamdată, am dorit să aflăm de la reprezentanţii autorităţilor locale care sunt paşii ce vor fi urmaţi în derularea proiectului de acum înainte. În acest sens, primarul Cornel Ionică se declară un susţinător fervent al investiţiei din Tudor Vladimirescu, promiţând totodată că administraţia locală va analiza la sânge toată documentaţia depusă de investitori, astfel încât legea să fie respectată de la A la Z: „Noi am luat punctele de vedere ale tuturor părţilor, respectiv dezvoltatorul proiectului şi o serie de cetăţeni din zonă care au cerut lămuriri, dar şi un ONG din Bucureşti, care - în opinia mea - era complet paralel cu ce se întâmplă aici. Nu vor mai fi alte dezbateri pe această temă. Noi suntem mediatori: părţile vin şi îşi spun punctele de vedere, le reţinem şi le consemnăm într-un document şi apoi sunt analizate sub aspect juridic şi în comisia de urmanism. Latura juridică vizează existenţa tuturor avizelor de la deţinătorii terenurilor, CFR în primul rând, în ceea ce priveşte construcţia pasarelei, un proiect vital pentru comunitate, estimat la 9 milioane de euro şi care va fi transferată administraţiei locale. Eu voi susţine maxim acest proiect care din punctul meu de vedere presupune o dezvoltare foarte importantă a zonei. Este un proiect de 70-80 de milioane de euro care urbanizează  o zonă mult rămasă în urmă. Treaba noastră este să fim foarte atenţi la elaborarea documentelor de construcţie, care vă garantez că vor fi bine analizate şi, în condiţiile prevăzute de lege, vor fi susţinute.”, a precizat primarul Piteştiului.

 

Sursa: saptamanalul ancheta