NOU: Ce propune Daniel Constantin, ministrul Mediului

Într-un interviu pentru Mediafax, Daniel Constantin a declarat că intenționează să lanseze programul „Școala Verde”. Aceste măsuri presupun ca instituțiile de învățământ să devină independente energetic.

Totodată, ministrul Mediului a vorbit și despre îmbunătățirea programelor Rabla și Casa Verde: „Pot să vă spun că pentru maşini electrice vrem să venim cu o sumă mult mai mare decât a fost în trecut, ca şi primă pentru cei care vor să achiziţioneze, Casa Verde, Casa Verde Plus sunt măsuri care au fost deschise şi în 2016, dar vrem să le îmbunătăţim. (...) Pentru Bucureşti, Iaşi, Braşov şi pentru alte oraşe care vor să aplice să prevină poluarea să lansăm un program de achiziţii de autobuze electrice, de perdele forestiere în jurul marilor oraşe, astfel încât, de asemenea, să reducem poluarea. Vreau să lansez un program Şcoala Verde prin care să încerc, pentru cât mai multe unităţi de învăţământ, să creăm autonomie energetică, să oferim o sumă de la fondul de mediu să îşi cumpere sisteme fotovoltaice sau alte sisteme şi să reducem consumul de energie.”, a declarat acesta.

Vedeți aici interviul cu ministrul Mediului.