Noi verificări în zona platformelor de gunoi. Piteșteni amendați

Noi verificări au fost efectuate, joi, de către polițiștii locali din Pitești, în zona tuturor platformelor de gunoi din municipiu. Oamenii legii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3800 de lei.

Verificările au fost făcute în urma numeroaselor sesizări primite din partea cetățenilor prin care se reclamă faptul că în perimetrul orașului nu se respectă normele de depozitare a resturilor menajere sau de construcții.

„Vă reamintim faptul că depozitarea – aruncarea de către persoanele fizice sau juridice a deșeurilor menajere sau a resturilor vegetale la platformele de colectare situate pe raza municipiului Pitești, altele decât cele ce sunt amplasate în imediata apropiere a domiciliului/reședinței/sediului social ale acestora, se sancționează cu amendă de la 200 la 500 de lei”, transmite Biroul de comunicare al Poliției Locale Pitești.