Noaptea aceasta vine Moș Nicolae! Tradiția cadourilor și povestea moșului cel darnic


Moș Nicolae este așteptat să vină în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi - din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat, relatează Agerpres.

Povestea lui Moș Nicolae
 
Acesta era un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea - Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Cea mai cunoscută legendă despre Moş Nicolae este aceea a trei fete sărace - care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Dar Sfântul Nicolae, aflându-le necazul, a aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele - în noaptea de 5 spre 6 decembrie -, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghetele fetelor. Probabil, de aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete, scrie sursa amintită.

Tradiții de Moș Nicolae
 
În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae apare, în noaptea dinspre 5 spre 6 decembrie, pe un cal alb (un soi de trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii). Tot el păzeşte Soarele pentru a nu se strecura spre tărâmurile de miazănoapte şi a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război (motiv pentru care este invocat în timpul luptelor), precizează volumul ″Cartea de Crăciun″⁣.

De asemenea mai există şi obiceiul să se pună în apă, în această noapte, crenguţe de pomi fructiferi - în casă, lângă icoane -, care ar trebui să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa pomului care a înflorit, se aşteaptă recolta bună de fructe în noul an.

La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru a repeta colindele de Crăciun şi de Anul Nou.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări.

În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit o zi a darurilor ori a activităţilor cu caracter umanitar, caritabil.