Muzică, dans și degustări de preparate din zona Argeș la Ambasada României din Atena!

Vineri, reprezentanții Consiliului Județean Argeș și cel ai Primăriei Mioveni au participat la sediul Ambasadei României din Atena la un spectacol cu muzică, dans și degustări de preparate tradiționale din zona Argeșului.

CITEȘTE ȘI ... (video) Valentin Poenariu în echipa lui Despot - A întors trei scaune la Vocea României!


Programul artistic a fost susținut de cunoscutul ansamblu din Mioveni, Ansamblul Plai de Dor.

”Primăria orașului Mioveni și Consiliul Județean Argeș au organizat un spectacol folcloric și o degustare de produse agroalimentare și a mărcilor înregistrate din zona Argeșului, cu ocazia marcării "Zilei Internaționale a produselor tradiționale românești". Evenimentul a avut ca scop direct promovarea județului și valorficarea potențialului produselor tradiționale, fiind organizat în Atena, la invitația șefului misiunii diplomate a României în Grecia, Excelența Sa domnul Lucian Fătu.
Minunații copii din cadrul Ansamblului Plai de Dor - Mioveni, conduși de maestrul coregraf Cătălin Oancea, acompaniați de taraful format din profesioniști ai Orchestrei Doina Argeșului, sub bagheta maestrului Gheorghe Floroiu au ridicat audiența în picioare, în ropote de aplauze. Spectacolul a fost desăvârșit de recitalurile solistelor Daniela Cernea și Veronica Dinu.
Muzica, jocul și voia bună alături bucatele tradiționale udate cu un strop de vin și țuică au reprezentat ingredientele unei seri autentic românești, pe meleaguri elene, un spectacol de suflet, dedicat în special comunității românești din Atena, cât și celor peste 500 de reprezentanți ai corpurilor diplomatice, invitați să simtă românește dar și să guste din mâncarea noastră.” 
- este mesajul postat de Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.