Muzeul Județean și Cetatea Poienari- închise din cauza coronavirusului

Reprezentanții Muzeului Județean au transmis un comunicat de presă, anunțând suspendarea activităților cu publicul, expozițiile temporare, conferințele, închirierile de Amfiteatru, vizita grupurilor la muzeu pe termen nedeterminat. Această hotărâre a fost luată „în acord cu aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu virusul COVID–19 (noul coronavirus), de către autoritățile județene, naționale cu responsabilități în gestionarea măsurilor de sănătate publică”, transmite Muzeul Județean.

De asemenea, Cetatea Poienari și Planetariul vor fi și ele închise pe perioadă nedeterminată până când autoritățile statului vor reveni cu noi precizări.

Reamintim că de mâine vor fi închise și unitățile de învătământ din România,  în contextul epidemiei de coronavirus. Măsura va fi aplicată până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire. De asemenea, vor fi sistate stagiile în spitale pentru cursanții școlilor postliceale. Vorbim despre închiderea unităților școlare din învățământul preuniversitar.


Măsuri suplimentare de combatere a noului coronavirus

1. Se aprobă suspendarea transportul rutier de persoane, pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport spre Italia și dintre Italia, în perioada 10 martie - 31 martie.
Operatorii de transport rutier care efectuează servicii regulate au obligația de a comunica cetățenilor români faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României.

2. Se aprobă suspendarea sau interzicerea de către operatorii feroviari de noi trenuri spre Italia și dinspre Italia spre România, începând din 12 martie până pe 30 martie. Operatorii feroviari vor avea obligația să afișeze mesaje prin care românii din Italia vor fi informați că vor intra în carantină sau izolare pe teritoriul României.

3. Se aprobă sistarea programelor de studii privind schimbul de experiență, cu unități de învățământ din Italia, până la data de 31 martie.

4. Se aprobă instituirea obligației pentru unitățile de alimentație publică de a lua măsuri în privința: dezinfecția frecvente a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat, cât și instituirea de măsuri pentru evitarea aglomerației, în special în zona caselor de marcat. Măsura se adoptă în 48 de ore.

5. Se aprobă desfășurarea reuniunilor de sub 200 de persoane fără avizul DSP.

6. Se aprobă transmiterea unei circulare către instituțiile publice și private în vederea analizării posibilității desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal.

7. La nivel național autoritățile intensifică acțiunile preventive în spații publice - gări, autogări, piețe, pentru conștientizarea populației să respecte măsurile de sănătate publică