El va prezenta emisiunea iUmor, alături de Șerban Copoț! Este soțul unei piteștence

Cunoscutul comediant Dan Badea va apărea în cel de-al 6-lea sezon al emisiunii iUmor, difuzată pe Antena 1, în calitate de co-prezentator, alături de Șerban Copoț.

Prima zi de filmare din cel de-al șaselea sezon ”iUmor” a fost una solicitantă pentru noul membru al echipei: ”E altfel să fii musafir, am mai fost de trei ori invitat, dar din ipostaza de gazdă trebuie să te pregătești, să stai acolo, să cureți după oaspeți, să ai grijă de toți. Nu cred că am stat jos deloc, dar abia acum mă resimt. A fost foarte obositor, dar mi-a plăcut mult prima zi! Încerc să nu am prejudecăți și nu judec pe nimeni, doar vreau să înțeleg motivația fiecăruia de a urca pe scenă. Sigur, la o astfel de emisiune te aștepți să întâlnești oameni dezinvolți, dar Șerban mi-a spus că s-ar putea să existe și concurenți cu care nu o să am ce să vorbesc și, într-adevăr, m-am trezit la un moment dat puțin blocat”, a declarat comediantul pentru Antena 1.

Dan Badea este căsătorit cu piteșteanca Mădălina Drăghia. Cei doi și-au unit destinele în anul 2017 și deși tânăra nu are legătură cu lumea showbiz-ului, a reuşit să-i facă inima să tresalte. În curând, cei doi vor deveni părinți pentru prima dată.