Ce doamne și domnișoare din viața publică argeșeană se află în preferințele domnilor

Pentru că, în mod simbolic, luna martie este a noastră, a femeilor, am dorit să aflu care este percepția domnilor cu privire la doamnele sau domnișoarele care s-au remarcat în viața publică argeșeană. I-am întrebat, așadar, următorul lucru: „Ce doamnă sau domnișoară din viața publică argeșeană apreciați și de ce?”. În mod surprinzător (sau... nu?!), prea puțini domni din PSD au răspuns provocării noastre, cu toate că au în partid alternative deloc neglijabile. În schimb, zona de... Opoziție a fost mult mai dornică în a le face un compliment celor pe care le apreciază în viața de zi cu zi. Remarcăm, dintre nominalizările domnilor, pe europarlamentarul PSD, Gabriela Zoană, pe Maria Dinu, administratorul județului,  și pe Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș. Nominalizări au mai primit și Anca Barbu, președintele Organizației de Femei a PNL Argeș, sau Simona Bucura Oprescu, deputat PSD. Iată care sunt, așadar, opiniile domnilor! 
 

Adrian Bughiu, subprefect:
„Desigur, Simona-Mihaela Brătulescu, pentru că a reușit, într-un timp destul de scurt, să se remarce într-o lume a bărbaților. A devenit un reper în politica argeșeană, evidențiindu-se prin consecvență și atitudine!”

Dumitru Chirleșan, rectorul Universității Pitești:
„Voi spune doar atât: Gabriela Zoană, pentru demnitate și patriotism.”

Jean Dumitrașcu, directorul Filarmonicii Pitești:
„Apreciez în mod deosebit pe Maria Dinu, cea supranumită «doamna de fier» a administrației județene! Și-a câştigat reputația prin multă muncă, seriozitate și fler. Experiența acumulată ca șefă de cabinet a președintelui Consiliului Județean sau al prefectului de Argeș a recomandat-o pentru numirea, acum doi ani, în înalta funcție de administrator public al judetuțui nostru. Îi urez succes în tot ceea ce își propune!”

Liviu Mușat, director ADR Sud-Muntenia:
„Invariabil, indubitabil, indiscutabil, ireversibil... Maria Dinuuuu! De ce? Pentru competență, modestie, loialitate și naturalețe.”

Andrei Gerea, deputat ALDE:
„Cred că răspunsul este evident și anume... Simona Brătulescu, pentru că este o femeie modernă, mamă și, totodată, cu o carieră în ascensiune în politică, un domeniu «al bărbaților». Simona Brătulescu este președinta ALDE Argeș și președintă a Ligii aleșilor locali ALDE. În plus de asta, deși la început nu i-a fost ușor, performează cu adevărat în administrație, ca vicepreședinte al Consiliul Județean Argeș.” 

Ionuț Moșteanu, deputat USR:
„Eu admir un personaj colectiv - doamnele și domnisoarele din USR Argeș-, pentru că au ales să se implice politic și să renunțe la confort, știind că e o luptă grea și că vor avea parte de multe atacuri de-a lungul acestui drum.”

Adrian Miuțescu, președinte PNL Argeș:
„Voi spune Cristina Dorcioman, liberală  musceleană, originară din Câmpulung Muscel, fostă jucătoare de fotbal la Minerul Câmpulung Muscel, actualmente profesoară de sport. Este arbitra internațională de fotbal din România care a condus la centru Finala Campionatului European de Fotbal Feminin din 2013, desfășurată în Suedia și finala Ligii Campionilor din 2013. Doamna Dorcioman s-a remarcat în mod deosebit în domeniul său de activitate.”

Dorin Mărășoiu, consilier județean PSD:
„O voi nominaliza pe Gabriela Zoană, pentru că aduce un spirit tineresc în politica actuală și a avut în toată această perioadă o prestație foarte bună la emisiunile tv, argumentându-și credibil punctele de vedere.”

Liviu Stancu, PRO România:
„Doamna Luminița Pally, de departe! Intelectual de excepție, manager extrem de eficient, lasă în urmă o moștenire greu de egalat. Muzeul Goleștilor, sub conducerea distinsei doamne (un adevărat Bismarck feminin) este, în cel mai categoric mod, dincolo de valoarea științifică a sitului muzeal, un loc extrem de atractiv, pe care, personal, îl frecventez des. Sper ca personalitatea doamnei Pally să contamineze și inclusiv bărbații angajați în prefacerile județului să fie măcar atinși, dacă nu pătrunși, de exemplul domniei-sale.”

Mihai Coteț, vicepreședinte PNL Pitești:
„Aș spune doamna Anca Barbu, președinte al Organizației de Femei a PNL Argeș. Dincolo de faptul că apreciez în mod deosebit doamnele care intră în politică și se implică pentru a schimba ceva în mod calitativ în societate, apreciez că are un background profesional consistent. În egală măsură, este o persoană extrem de profundă, cu preocupări în zona literară și sunt convins că este un adevărat model pentru elevii domniei sale și nu numai. I-am apreciat lupta electorală pentru Primăria Pitești, știu că nu i-a fost ușor, pentru că trăim încă într-o lume a bărbaților în care până și multe dintre femei nu votează cu femeile și cred că este un om care poate inspira și motiva nu doar pe doamnele din organizație, ci și pe domni. Femeile întotdeauna au reprezentat un factor de echilibru și mă bazez pe doamna Barbu că va fi în continuare echilibrul care ne unește.”

Mihai Alexandrescu, vicepreședinte PNL Pitești:
„Elisabeta Rizea. Este femeia care ar merita o statuie în centrul Piteștiului. Am avut ocazia să o văd, în urmă cu mulți ani, alături de regele Mihai, când Majestatea Sa a vizitat-o la Nucșoara. Eram foarte tânăr, dar am înțeles atunci cum este România bună.”

Dănuț Bulf:
„Maria Dinu este nominalizarea mea, pentru loialitate, diplomație și spirit organizatoric.”

Gheorghe Dinescu, președintele PNȚCD Argeș:
„Pentru inițiativele și prestanța din Parlamentul European o voi menționa, în primul rând, pe Gabriela Zoană. Pe de altă parte, nu am cum să nu le remarc pe Simona Brătulescu (ALDE) și Simona Bucura Oprescu (PSD) pentru că, spre deosebire de mulți bărbați, ele chiar au... Chiar au!”

Florentin Sorescu, avocat:
„Aș spune, spre exemplu, Cristina Stancu, jurnalist, pentru că scrie articole de bună calitate. Sunt multe femei cărora nu li se văd numele, dar li se simte prezenţa prin tot ceea ce fac.”

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta