Ministerul Finanțelor, despre aplicarea sistemului TVA la încasare!

Ministerul Finanțelor a anunțat că, din 1 martie 2021, toate persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul precedent, precum și în anul în curs, nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. 

Plata TVA la facturare reprezintă de multe ori o presiune uriaşă pe firme, care trebuie să vireze către stat sume importante, înainte de încasare.

Potrivit Ministerului Finanțelor, prin Legea nr. 296/2020 au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenția fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent și în anul în curs nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care şi-au exercitat opțiunea.

„Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiții, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2.250.000 lei, precum şi obligația de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an. Pentru respectarea intenției de reglementare care a stat la baza Legii 296/2020, a fost necesară modificarea și a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991”, au transmis reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Conform acestora, aplicarea sistemului TVA la încasare este disponibilă de la 1 martie 2021. Această opțiune poate fi exercitată oricând în cursul anului.

Reprezentanții Ministerului susțin că, tot prin OUG 13/2021 s-a instituit o regulă specială care a permis continuarea aplicării sistemului de către persoanele impozabile care ar fi trebuit să fie radiate începând cu data de 1 martie 2021 din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în condițiile în care acestea ar fi devenit eligibile pentru aplicarea sistemului, potrivit noilor reguli, începând cu aceeași dată.


Sursa: businessmagazin.ro