METEO! Ploi și temperaturi scăzute

Începutul de săptămâna ne aduce vreme instabilă și temperaturi scăzute în aproape toată țara. Maximele vor fi în jurul valorilor de 22-23 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi în jurul a 35 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei.

Luni, cerul la fi variabil, în timpul dimineții. După prânz, instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Pe arii restranse, cantităţile de apă vor depăsi 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări, mai ales asociat ploilor. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 si 18 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

Marți, temperaturile vor continua să scadă în mare parte din ţară, cele maxime urmând a se încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, temperaturi de altfel normale pentru sfârşitul lunii august. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales pe parcursul zilei în sudul, estul şi parţial în centrul ţării şi va ploua slab pe arii restranse la munte, în Moldova, Oltenia şi vestul Munteniei  şi izolat în Dobrogea şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice. Spre sfârşitul nopţii, izolat se va forma ceaţă.