METEO! Ce ne așteaptă în acest weekend

Vremea pe 6 şi 7 octombrie va fi frumoasă, cu temperaturi normale pentru această perioadă a anului. Prognoza meteo furnizată de ANM anunţă un weekend cu temperaturi care vor urca ziua până la 24 - 25 de grade. 


Prognoza meteo pe 6 octombrie

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi în majoritatea regiunilor, iar în vest, nord-vest şi centru valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic acestei perioade. Cerul va fi variabil, mai mult senin după-amiaza, dar cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în extremitatea vestică, unde izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, iar la cote mai reduse şi în Banat, Moldova şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 24 de grade, iar cele minime între 3 şi 14 grade, mai coborâte spre -2 grade în estul Transilvaniei, unde va fi brumă. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceaţă. Presiunea atmosferica va mai scădea, însă regimul baric nu se va îndepărta cu mult de normal.

Vremea pe 7 octombrie 2018

Duminică, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, iar vremea în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile vestice şi nord-vestice, unde îndeosebi seara şi noaptea izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi în nordul şi centrul Moldovei. Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, unde posibil se va produce brumă. Dimineaţa şi noaptea, local în zonele joase de relief se va forma ceaţă.