Medici vizați pentru analizele de sânge în cazul Țârcomicu Jr!

Accidentul produs de fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele LPF, a revoltat întreaga ţară, mai ales pentru că acesta era drogat. Mario, la volanul unui bolid de 300.000 euro, un Aston Martin, a intrat într-o maşină de pe contrasens, autoturismele făcându-se praf şi ieşind de pe carosabil. Incidentul a curmat viaţa unui bărbat de doar 24 de ani, care era tatăl a doi copii. Poliţiştii au depistat ulterior că acesta avea o alcoolemie la marginea comei alcoolice şi că Mario Iorgulescu consumase cocaină. Stupefiantele, dublate de alcool, i-au atenuat instinctele, ducând la producerea acestui tragic accident, care l-a adus şi pe el în pragul morţii. Are şi Argeşul pe Mario al său, însă, din fericire, nu s-a ajuns la această amploare, poate şi pentru că şoferul depistat sub influenţa stupefiantelor a fost oprit şi testat înainte de a se întâmpla o tragedie. 

Primul argeşean prins la volan sub influenţa substanţelor interzise


În noaptea de 28 spre 29 august, a fost depistat sub influenţa stupefiantelor primul şofer testat cu Drugtestul de către ofiţerii Poliţiei Rutiere Argeş. Tânărul care consumase substanţe interzise, înainte de a se urca la volan, este Bogdan Ţârcomnicu, fiul omului de afaceri Iancu Ţârcomnicu, care deţine Hotelul Yaky din centrul Piteştiului. Conform comunicatului IPJ Argeș, Bogdan Țârcomnicu a fost oprit de către un echipaj de poliție pe bulevardul Republicii, în timp ce își conducea automobilul Porsche Cayenne. Polițiștii l-au testat cu aparatul special Drugtest și, în urma efectuării acestei verificări, s-a constatat că tânărul consumase substanțe halucinogene, fără a se cunoaște cu exactitate ce tip anume de droguri luase. Potrivit legii, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Deocamdată, nu se cunoaşte ce substanţe a consumat, deoarece Institutul de Medicină Legală nu a încheiat procedura de determinare.

 

Probele de sânge i-au fost recoltate abia a doua zi dimineaţă


După ce Drugtestul a confirmat prezenţa substanţelor interzise în organismul lui Bogdan Ţârcomnicu, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de către poliţiştii rutieri, în vederea recoltării probelor biologice. De aici începe un nou episod din acest caz, ce face parte distinctă din dosarul său penal, fiind declanşată o cercetare penală in rem, după cum afirmă surse din Poliţie. 
Conform informaţiilor colectate, medicul urgentist care l-a primit pe Bogdan Ţârcomnicu la Spital a refuzat să îi recolteze probe de sânge şi urină pe motiv că nu avea trusa standard destinată special recoltării mostrelor biologice pentru determinarea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive. Dat fiind contextul, conform legii, medicul avea obligaţia de a completa un process-verbal prin care să argumenteze de ce nu face recoltarea, document care nu există la dosarul cauzei. „Refuzul nejustificat de a recolta probe biologice sau nerespectarea procedurilor prevăzute în prezentul ordin atrage răspunderea personalului medical, conform legii, cu excepția situațiilor în care prin prelevare se pune în pericol iminent viața conducătorului auto devenit victimă.”, se arată în normele metodologice. În acest context, poliţiştii rutieri au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind refuzul recoltării. Cu toate acestea, mostrele biologice i-au fost recoltate lui Bogdan Ţârcomnicu, însă a doua zi dimineaţă, când a existat trusa în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă. 

 

Cine trebuie să aibă trusa de recoltare: spitalul sau poliţia?


Ajungând la acest impas, şi anume lipsa trusei din dotarea spitalului, am pornit pe fir, pentru a afla exact cine trebuie să deţină acest kit special de recoltare a mostrelor biologice, de sânge şi urină. Conform normelor metodologice, trusele standard se asigură de către instituțiile medico-legale. Trusele standard pot fi utilizate în cadrul instituției medico-legale sau pot fi puse, la cerere, la dispoziția unităților de asistență medicală autorizate sau a organelor de poliție rutieră în vederea recoltării de probe biologice. Conform normelor, cine le cere, spital sau poliţie, le poate avea. Însă, practica ne arată că, de obicei, unitatea sanitară are trusa. Medicul Marius Pascu, cel care coordonează activitatea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, care se şi ocupă de prelevarea probelor în aceste situaţii, ne-a declarat că nu cunoaşte speţa lui Bogdan Ţârcomnicu. „Nu avem truse speciale. Avem truse standard pentru alcoolemie, care, în mod excepțional, pot fi folosite şi pentru substanţe psihoactive, dacă Medicina Legală este în afara programului.” Întrebat ce se întâmplă dacă nu există trusa în spital, medicul Pascu ne-a declarat că nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie şi nu ştie dacă în acest caz este nevoie de încheierea unui proces-verbal justificativ. 
Cert este că atât Poliţia, cât şi medicii de la Urgenţe sunt la început de drum în acest domeniu şi dau din colţ în colt, pentru că nu cunosc exact procedurile. Conform normelor metodologice, pentru substanţe stupefiante este o trusă standard care are mai multe componente decât cea pentru alcoolemie, aici fiind vorba şi de mostre de urină, pe când la alcool e nevoie doar de sânge. 

Îl testăm când face ca pisica, deşi nu a consumat pic de alcool
Poliţia Rutieră Argeş şi cea a Municipiului Piteşti dețin de doar două luni aparatul Drugtest în dotare. Acest nou echipament era foarte necesar în dotarea poliţiştilor, dată fiind amploarea pe care a luat-o consumul de stupefiante. Aşa cum ne-au explicat poliţiştii, nu orice şofer este testat cu acest echipament, deoarece analiza este un pic mai complicată decât la alcool. În principiu, individul testat trebuie să ţină o spatulă sub limbă timp de 3 minute, până când se îmbibă cu salivă. Apoi, este introdusă în aparat şi, în funcţie de parametrii urmăriţi, se constată dacă a consumat sau nu stupefiante. Din poveştile poliţiştilor am aflat că, dacă apare 0,00 la etilotest, dar face ca pisica la volan, atunci clar are alte substanţe consumate care îi dau această stare. Poliţiştii se orientează după anumite aspecte evidente: ochi roşii, pupile dilatate, comportament exagerat şi deplasat. Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale. 

 

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta