Măsuri MAI în lupta COVID-19: Controale fără precedent în Argeș!

Update, 5 iulie 2020

În ziua de 4 iulie, poliţiştii argeşeni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai ITM, DSP și DSVSA, au acţiont în sistem integrat, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone cu aflux ridicat de persoane, precum și mijloace de transport în comun.

Activităţile vor continua în zilele ce urmează.

Reamintim că scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.

Au fost verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.

În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate peste 120 de societăţi comerciale, fiind vizate atât localuri de alimentaţie publică, cât şi ştranduri, unităţi comerciale care organizează evenimente pe timp de zi şi de noapte, mijloace de transport în comun, cum sunt autobuze, maxi-taxi şi trenuri, dar şi zone turistice, care în această perioadă sunt fregventate de un număr ridicat de persoane.

În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 400 de persoane, au fost verificate peste 100 de autovehicule, iar în urma verificărilor, au fost aplicate aproape 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum şi nereguli specifice activităţii comerciale şi transportului de persoane cu mijloace de transport în comun. 

De asemenea în ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 126 de societăți comerciale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de totală de 6.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Jandarmii argeșeni au aplicat și ei 3 amenzi în valoare de 2000 lei și 11 avertismente pentru nepurtarea măștii de protecție.

Totodată pompierii au controlat 9 societăți comerciale și au verificat 146 de persoane. Dintre acestea, 25 au fost depistate nerespectând măsurile de protecție individuală, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 5000 lei, în baza legii 55/20.

Ne este reamintit faptul că numai comportamentul responsabil al fiecăruia dintre noi este felul în care vom reuși, împreună, să traversăm această perioadă care a venit cu niște provocări deosebite.

 

Update, 4 iulie 2020

Reprezentanții Instituției Prefectului Argeș informează că polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID -19. 

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, face apel la cetățeni să poarte masca de protecție, să evite zonele aglomerate și să respecte distanțarea fizică și igiena mâinilor, mai ales că în ultima perioadă ne confruntăm cu o creștere accelerată a numărului de cazuri COVID.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 35 de societăți comerciale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de totală de 47.100 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Jandarmii argeșeni au aplicat o amendă de 500 lei și 13 avertismente pentru nepurtarea măștii de protecție în spații închise.

Pompierii argeșeni au verificat 4 societăți comerciale și 121 de persoane. Au fost depistate 12 persoane, care nu respectau măsurile de protecție individuală. 
Reprezentanții ISU Argeș au dat o amendă de 500 lei și 11 avertismente, în baza Legii 55/2020.

Vineri, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a fost organizată o videoconferință cu prefecții și reprezentanții MAI din teritoriu. În urma videoconferinței, s-a stabilit organizarea de acţiuni de control cu efective mărite în întreaga ţară, în special în zonele aglomerate ca centrele comerciale, pieţe sau târguri, pentru a verifica respectarea măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului. O atenţie specială va fi acordată staţiunilor de pe litoral şi celor de la munte.

CITEȘTE ȘI ... MAI - Măsuri ferme pentru litoral și zonele de munte!

În județul Argeș, prefectul Emanuel Soare a dispus realizarea unor controale de amploare încă din urmă cu două săptămâni, din cauza creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus. Acțiunile de control s-au realizat zilnic, fiind vizate în special centrele comerciale, piețele și mijloacele de transport în comun.

În plus, prin ordin al prefectului Emanuel Soare (emis vineri, 3 iulie 2020) se vor suplimenta efectivele şi forţele care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară, se vor organiza grupe de coordonare operativă la nivelul judeţului, sub coordonarea prefectului, cu scopul de a analiza situaţia operativă şi direcţionarea forţelor către zonele de risc. Echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, OPC, ARR și ISCTR vor acționa zilnic pentru a realiza verificări operative.

CITEȘTE ȘI ... Ministrul Sănătății: Dacă se va impune, vom avea și o prelungire a stării de alertă

Controalele vor fi efectuate în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri, ștranduri, piscine, terase, hoteluri și în mijloacele de transport în comun.

În cel mai scurt timp se va înființa inclusiv un TelVerde la nivel de județ, unde cetățenii vor putea sesiza nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus.

„Vom organiza acţiuni cu forţe mărite și ne vom asigura că există măsuri de protejare a cetăţeanului. Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”, a declarat prefectul Emanuel Soare.