Marea liberalizare - Peste 50 de companii au oferte de furnizare a gazelor pentru argeşeni

Începând cu 1 iulie, piaţa gazelor se liberalizează. Mai exact, se întâmplă ce s-a întâmplat şi cu piaţa energiei electrice la începutul lui 2018, atunci când statul, prin Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), nu va mai fixa preţurile. În aceste condiţii, consumatorii trebuie să încheie noi contracte fie cu actualul furnizor de gaze, fie cu un altul, oamenii putând căuta şi alte oferte pentru a o alege pe cea mai avantajoasă. Măsurile fac parte dintr-o tranziție către o o piață a energiei complet liberalizată, lucru care trebuie să se întâmple până în  2021.

CITEȘTE ȘI ... Alte 4 saloane ale Secției de Boli Infecțioase, dotate cu televizoare

În prezent, preţul gazelor naturale pe care îl consumăm este fixat de către stat, prin ANRE, până la un anumit plafon, însă de la 1 iulie 2020, fiecare companie care furnizează gaze îşi va putea stabili propriul preţ cu care vrea să vândă, în funcţie de cerere şi ofertă. Pe piaţa de profil, în ultima perioadă, au apărut, pe lângă companiile cu tradiţie în furnizarea gazelor, şi altele noi, iar clienţii sunt asaltaţi cu oferte pe toate canalele de comunicare. Important de ştiut este că, înainte de a semna un nou contract, trebuie să analizaţi cu mare atenţie ofertele, care nu sunt deloc puţine. Pentru aceasta, aveţi la dispoziţie pe site-ul anre.ro un comparator de oferte-tip de furnizare a gazelor naturale. 

 

 

 Cum putem alegem furnizorul de gaze


Comparatorul de oferte este o aplicaţie care, în funcţie de opţiunile utilizatorului, realizează o analiză comparativă a ofertelor de gaze naturale existente în zona în care consumatorul respectiv locuieşte, oferind un clasament al ofertelor din punct de vedere al preţului de furnizare, care îl poate ajuta să se decidă cu cine semnează noul contract. Pentru a afla tarifele pe care vi le propun companiile care sunt autorizate să furnizeze gaze în localitatea dumneavoastră, trebuie să completaţi tipul de client (casnic sau noncasnic), modalitatea de racordare (la un sistem de distribuţie, la un sistem de transport sau la o conductă de alimentare din amonte), consumul anual (pentru a şti cât consumaţi, calculaţi totalul consumului de pe facturile din ultimul an), tipul preţului unitar de furnizare cu sau fără serviciile de transport şi distribuţie incluse, iar la final completaţi judeţul şi localitatea.

 

 

 Zeci de oferte pentru consumatorii casnici


Odată completate aceste opţiuni, se va afişa lista furnizorilor din zona dumneavoastră, cu preţurile şi perioada de valabilitate a ofertelor. De exemplu, pentru un consumator casnic din Piteşti, racordat la reţeaua de distribuţie, care doreşte un contract cu servicii reglementate incluse, cu un consum anual sub 280 MWh, iată care sunt ofertele valabile la momentul acesta, aşa cum sunt ele ierarhizate de comparatorul ANRE:


# Gaz Vest - 121,38 lei/MWh
# Engie România - 125,17 lei/MWh
# Distrigaz Vest SA - 129,29 lei/MWh
# Restart Energy One SRL 
# Tinmar Energy - 130,49 lei/MWh
# Energia Gas & Power - 130,49 lei/MWh
# Romgaz SA - 133,78 lei/MWh
# Cordun Gaz - 133,99 lei/MWh
# CIS Gaz SA - 134,50 lei/MWh
# Mihoc Oil SA - 135,19 lei/MWh
# E.On Gaz Furnizare - 135,41 lei/MWh
# Gaz Est SA - 136,55 lei/MWh
# Mehedinţi Gaz - 137,22 lei/MWh
# Pado Grup Infrastructures - 137,62 lei/MWh
# Măcin Gaz - 141,41 lei/MWh
# Electric & Gas Power Trade SRL - 142,20 lei/MWh
# CEZ Vânzare SA - 142,49 lei/MWh
# Gazmir Iaşi - 145,78 lei/MWh
# Wiee Romania - 149,49 lei/MWh
# Energy Gas Provider SRL - 149,49 lei/MWh
# Gecabuild SRL - 154,52 lei/MWh
# Amarad Distributie - 155,69 lei/MWh
# Prisma Serv Company - 155,84 lei/MWh
# Berg System Gaz - 155,89 lei/MWh
# MM Data SRL - 156,80 lei/MWh
# SC Gaz Nord Est SA - 157,93 lei/MWh
# Enel Energie Muntenia SA - 161,49 lei/MWh
# Oligopol SRL - 163,76 lei/MWh
# Cyeb SRL - 164,68 lei/MWh
# Salgaz SA - 165,09 lei/MWh
# Entrex Services - 165,99 lei/MWh
# C-Gaz & Energy Distributie SRL - 168,99 lei/MWh
# Nova Power & Gas - 169,99 lei/MWh
# SST Grup Transilvania - 170,49 lei/MWh
# Electric Planners - 171,39 lei/MWh
# Premier Energy Trading SRL - 174,31 lei/MWh
# Energy Distribution Services SRL - 176,49 lei/MWh
# Electrica Furnizare SA - 179,49 lei/MWh
# Veolia Energie Romania - 181,49 lei/MWh
# Hargaz Harghita Gaz - 182,09 lei/MWh
# Instant Construct Company - 183,49 lei/MWh
# Tulcea Gaz SA - 184,23 lei/MWh
# Next Energy Distribution - 187,49 lei/MWh
# Vega 93 SRL - 194,60 lei/MWh
# Megaconstruct - 195,15 lei/MWh
# Progaz P&D - 201,855 lei/MWh
# CPL Concordia - 202,81 lei/MWh
# MET Romania Energy - 203,99 lei/MWh
# Tehnologica Radion - 208,86 lei/MWh
# Hermes Energy&Gas - 242,99 lei/MWh
# Getica 95 Com - 259,99 lei/MWh


Preţurile de furnizare sunt calculate, în acest caz, adunând prețul gazelor naturale cu costul de transport şi cu tariful de distribuţie. Mai trebuie menţionat că tarifele afişate nu conţin TVA şi nici acciza, care se adaugă de asemenea în facturi. 


# Schimbarea furnizorului de gaze naturale nu implică modificări de ordin tehnic, adică racordarea rămâne aceeaşi, doar furnizorul se schimbă. De asemenea, dacă vă hotărâţi să schimbaţi furnizorul, nu veţi plăti costuri suplimentare.
# În cazul în care nu încheiaţi un nou contract până la 1 iulie, gazele vă vor fi livrate în continuare de acelaşi furnizor, însă după această dată preţul din factură va fi cel din oferta respectivului furnizor, şi nu cel de acum, reglementat de stat. 


 

Preluat Saptamanalul Ancheta