Managerii agenţiilor de recrutare  - pronosticuri rezervate privind stabilizarea forței de muncă în Argeș!

Pandemia de coronavirus a adus schimbări semnificative pe piaţa muncii din România (care se afla, şi aşa, într-o continuă schimbare), iar - la nivelul judeţului Argeş - lucrurile sunt văzute într-o notă rezervată de către managerii agenţiilor de recrutare a forţei de muncă în ceea ce privește perspectivele lui 2021. 


 „În ceea ce privește forţa de muncă, bifăm un început promiţător. În ansamblu, eu sper ca lucrurile să se îndrepte într-o direcţie pozitivă și văd anul 2021 pe piaţa muncii cu ochi buni în ceea ce înseamnă cererile şi ofertele din Argeş. Avem însă probleme referitoare la disponibilitatea personalului temporar care, în perioada pandemiei, a avut cel mai mult de suferit, fiind primul dat afară. În acest moment, avem un răspuns negativ din partea acestui tip de angajați, primii, de altfel, pe care noi am vrea să îi recrutăm. De asemenea, mai există îngrijorări cu privire la efectul şocului pandemic, în sensul în care foarte mulți oameni s-au obișnuit cu un alt stil de viaţă şi ar putea prefera să stea şi în şomaj pentru 700 de lei, în loc să câştige între 1200 și 1500 de lei la un loc de muncă.“, explică Anca Gheorghe, managerul agenţiei Lhom Cart Piteşti, plusurile și minusurile acestei perioade.


La NLJobs Piteşti, managerul Iulia-Elena Filip anticipează un val de plecări în afara granițelor României și sporirea interesului manifestat de lucrătorii argeșeni pentru acest tip de joburi în alte zone ale lumii:

„Dat fiind contextul actual şi repercusiunile care se anunță după situația de anul trecut, tind să cred că va crește semnificativ numărul cererilor de a pleca din ţară. Există deja numeroase solicitări pentru locurile de muncă din exterior, iar trendul în această direcție este crescător. Cred că tot ceea ce s-a întâmplat pe fondul pandemiei de coronavirus încurajează migrarea oamenilor spre joburi disponibile din afara ţării.”


Andreea Niculae, manager la agenția de recrutare Rian&Partners, vorbește, la polul opus, despre o reîntoarcere a forței de muncă dinspre exterior, o reîntoarcere menită să crească oferta pentru angajatori. Tonul optimist este, și în cazul acestei agenții, nuanțat prin diferite rezerve:

„Din fericire, anul trecut, industria auto nu s-a oprit atunci când a apărut pandemia de coronavirus. În zona noastră, în Argeş, dacă ne raportăm la marii producători din sfera auto, aceștia au mers bine şi furnizorii lor au trebuit să le urmeze programul de fabricaţie. Oamenii chiar şi-au căutat locuri de muncă şi am reuşit să plasăm volume frumoase în trimestrul al patrulea al anului trecut, un trimestru pe care l-aș caracteriza ca fiind foarte bun. Am încheiat deci anul trecut într-o notă optimistă. Este devreme însă pentru o radiografie a pieței aferente lui 2021. Nu a pornit Uzina Dacia, lucrurile încep abia de săptămâna viitoare să se miște. Noi pornim însă în acceeași notă optimistă, cu mențiunea că vom vedea realitatea mai încolo, în funcție de situaţia pandemică şi de modul cum se vor așeza lucrurile. Raportat strict la piaţa de profil, se observă o creştere a numărului de oameni disponibili versus anul 2019, atunci când a fost o criză mare de personal. Eu traduc această creștere prin aceea că mulți s-au întors în țară și caută oportunităţi în zona de origine.”

 

Preluare: Saptamanalul Ancheta