Mamifere din colecția Muzeului Județean Argeș

Miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 12.30, în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean Argeș va avea loc deschiderea expoziției „Mamifere din colecția Muzeului Județean Argeș”. 


Expoziţia propune vizitatorului o incursiune în lumea celor mai evoluate și adaptabile vertebrate de pe Pământ, mamiferele. Sunt expuse 27 de specii de mamifere din 18 familii. Majoritatea sunt specii autohtone, unele dintre ele familiare, mai ales din punct de vedere al numelui, am auzit de ele, dar foarte puțini dintre noi au avut ocazia să le vadă în mediul lor natural. Acesta este și contextul care a stat la baza organizării acestei expoziții. 


Pentru vizitatori este o ocazie unică de a admira aceste exemplare, unele dintre ele având și o valoare estetică deosebită.
Astfel, prin organizarea acestui eveniment, Muzeul Județean dorește să atragă atenția, din nou, asupra speciilor aflate în pericol și a habitatelor pe care acestea le populează. Protejarea acestor specii implică, în primul rând, conștientizarea existenței lor și a mediului în care acestea trăiesc, ceea ce reprezintă scopul principal al acestei expoziții.

Din cele aproape 100 de specii de mamifere din România, 72 de specii au nevoie de măsuri de protecție, iar dintre acestea mai mult de jumătate sunt protejate la nivel național.


Expoziția va fi deschisă în perioada 15 ianuarie - 15 februarie la Muzeul Judeţean Argeş, str. Armand Călinescu, nr. 44,  Piteşti, aceasta putând  fi vizitată de marţi  până duminică, între orele 9.00 – 17.00.